Jean Georgescu, regizorul interzis pe platourile de filmare: „Am avut câţiva studenţi care veneau şi-mi strecurau pe sub uşă...“ VIDEO
0Jean Georgescu, un pionier al comediei cinematografice româneşti, a avut de-a face în întreaga sa carieră cu cenzura comunistă.
Jean Georgescu a rămas în colectivul românilor ca fiind cel care a semnat regia filmului „O noapte furtunoasă“ (1942), în care a jucat vestitul Radu Beligan.
Sursa de inspiraţie a regizorului Jean Georgescu fost adesea opera lui I. L. Caragiale, ecranizările sale (îndeosebi ''O noapte furtunoasă'') rămânând repere de bază ale filmografiei caragialiene, conform ''Dicţionar de cinema'' (Editura Univers Enciclopedic, 1997). Jean Georgescu s-a născut la 12 februarie 1904, în Bucureşti. După absolvirea studiilor la Conservatorul Regal de Artă Dramatică, a debutat ca actor în anii '20, jucând în diferite companii teatrale alături de actori de renume ai momentului.
Şi-a început cariera în cinematografie, în filmul "Ţigăncuşa de la iatac" (1923), unde a interpretat rolul unui "bonjurist". Atras din ce în ce mai mult de cinematografie, a început să scrie scenarii de film, potrivit www.cinemagia.ro. Şi-a manifestat pasiunea pentru cinematografie în anii în care această artă începea să fie cunoscută şi în România. A plecat în Franţa, în 1929, unde a lucrat ca regizor şi scenarist.
După reîntoarcerea în ţară, în anii '39-'40, a regizat filmul "O noapte furtunoasă" (1942), considerat o capodoperă cinematografică. Filmul reunea în distribuţie nume sonore ale teatrului şi cinematografului românesc: Alexandru Giugaru (jupân Dumitrache), Radu Beligan (Rică Venturiano), George Demetru (Chiriac), Ştefan Iordănescu-Bruno (Nae Ipingescu), Jean Moscopol (armeanul), Florica Demion (Ziţa), Miluţă Gheorghiu (I.D.Ionescu), Maria Maximilian (Veta), George Ciprian (Ghiţă Ţircădău). În perioada comunistă, Jean Georgescu a fost marginalizat ca regizor însă şi-a continuat cariera.
Comedia „Directorul nostru“, apărută pe marile ecrane la 29 martie 1955, care satiriza moravurile şi birocraţia din instituţii, i-a adus regizorului Jean Georgescu interdicţia de a mai lucra pe platouri, iar ulterior a fost chiar dat afară din cinematografie şi obligat să ducă, timp de câţiva ani, o existenţă mizeră.
Creaţie cinematografică curajoasă, care-a beneficiat de o scurtă perioadă de slăbire a cenzurii, după moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin, la 5 martie 1953, „Directorul nostru“ este considerată astăzi una dintre cele mai importante producţii cinematografice româneşti din toate timpurile.
Pavel Ţugui, care era la vremea respectivă şeful sectorului de literatură şi artă din cadrul Secţiei de Propagandă a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, a mărturisit, în cartea sa, „De la stânga politică la stânga literară“, că apariţia unui astfel de scenariu în planul tematic al cinematografiei a avut la bază o „lucrătură“ între el, Eduard Mezincescu, preşedintele Comitetului Naţional pentru Artă, autorul scenariului literar (semnat cu pseudonimul Gheorghe Dorin), Nicolae Bellu, preşedintele Comitetului pentru Cinematografie şi Constanţa Crăciun, ministrul Culturii.
Filmările au avut loc între 18 iunie şi 24 decembrie 1954, exterioare în Bucureşti, interioare pe platourile Tomis şi Floreasca. „Filmul meu atacă violent moravurile birocratice practicate în unele dintre insituţiile noastre, condamnă prin ascuţişul satirei pe acei funcţionari cu răspunderi mai mari sau mai mici care, cu bună-ştiinţă, tolerează aceste stări de lucruri, cultivând serivilismul, chiulul, necinstea. Acţiunea nuvelei are loc într-un spaţiu limitat impropriu pentru desfăşurarea unui film. Riscam să-i dăm un caracter static, obositor. Devenea, aşadar, necesar să extindem acţiunea, să introducem mai multă mişcare, să implice schimbări de decoruri, varietate în compoziţia imaginilor“, mărturisea Jean Georgescu înaintea premierei, pentru „Informaţia Bucureştiului“.
După aventura cu „Directorul nostru“, Jean Georgescu n-a mai putut realiza niciun film timp de opt ani. Mai întâi a fost înlăturat de la cârma peliculelor „Două lozuri“ şi „Telegrame“, iar în 1959 a fost chiar dat afară efectiv din cinematografie şi obligat să ducă o viaţă mizeră.
„Eu am lucrat toată viaţa. O singură dată am întrerupt, mai exact am fost întrerupt, în aşa-zisul deceniu obsedant, când am fost dat afară din cinematografie. Nimeni nu ştie de ce, eram laureat al Premiului de Stat...Am avut câţiva studenţi care m-au ajutat...Veneau pe ascuns şi-mi strecurau pe sub uşă...Şi atunci mi-am vândut şi lucruri pe nimica...două fotolii uriaşe pe care le-am filmat în «Directorul nostru». Erau ale mele“, povestea ulterior Jean Georgescu.
Ultimul său lung metraj a fost "Pantoful Cenuşăresei" (1969).
„Pantoful Cenușăresei“ marchează debutul in cinema al Ioanei Pavelescu. „Filmul este o artă de sinteză. Un cocteil, dacă s-ar putea spune. Un cocteil in “or”. Adică: se ia un motor, un regizor, un operator, niște filme color, adaugi un decorator, nu uiti de actor… și pe deasupra torni revelator.Amesteci bine și … ce iese… Dumnezeu știe! Publicul spectator gusta mixtura. Ii place sau nu-i place… depinde de dozajul pe care ai știut sa-l faci in alegerea elementelor din rețeta acestui cocteil. Îți dai seama după laudele sau înjurăturile spectatorilor, care in orice caz înjură mai puțin decât la un meci de fotbal. Nu-i vorba , acolo și biletul e mai scump.”, spunea Jean Georgescu în „Texte de supraviețuire“.
Ultimii ani de viaţă i-a petrecut departe de lumea filmului. A murit la 8 aprilie 1994, conform Agerpres.