Istoria celui mai odios partid din România. Formațiunea politică a legionarilor dizolvată de Carol al II-lea și scoasă în afara legii de I.G. Duca VIDEO

La data de 20 aprilie 1938 a fost dizolvat partidul legionar „Totul pentru țară”, ca urmare a  dorinței regelui Carol al II-lea de a instaura o dictatură personală.

Istoria partidului a început în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înființat mișcarea naționalistă ,,Legiunea Arhanghelul Mihail”, ce avea ca doctrină reînnoirea spirituală şi morală a societății românești și care în 1930 și-a schimbat numele în ,,Garda de Fier”.

În decembrie 1933, ca urmare a cooptării ideilor fasciste de către Garda de Fier, primul ministru I.G. Duca a scos formațiunea în afara legii, această decizie ducând la asasinarea sa de către legionari, în gara din Sinaia, la data de 29 decembrie 1933.

După dizolvare, partidul legionar s-a reînființat sub numele de ,,Totul pentru țară”.  Formațiunea politică legionară a fost înregistrată în mod legal, la Tribunalul București, la 20 martie 1935, având ca semn electoral, pătratul cu două puncte.

Având ca mijloc de propagandă cântecele religioase intonate cu entuziasm, în alegerile din 1937, partidul a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, obținând 15,5% din sufragiile liber exprimate ale românilor, conform Lecției de istorie.

La 20 aprilie 1938, Carol al II-lea, din dorința de a instaura o guvernare personală, a hotărât dizolvarea partidului legionar, iar în noiembrie același an, principalii conducători „gardiști” au fost arestați, 13 dintre ei, inclusiv liderul Corneliu Zelea Codreanu, fiind asasinați.

La începutul anului 1940, regimul reprezentat de dictatura regală a negociat cu legionarii și s-a ajuns la o aparentă conciliere, iar după abdicarea lui Carol al II-lea, la 14 septembrie 1940, România a fost proclamată de către regele Mihai I ca „stat național-legionar”, iar Mișcarea Legionară a devenit singura formațiune politică recunoscută de stat.

Mişcarea Legionară propovăduia un model ultra-naţionalist, mistic, de factură ortodoxă, bazat pe „renaştere naţională“, pe antisemitism şi făurirea „omului nou“, care obligatoriu trebuia să fie român get-beget şi ortodox. A fost privită de-a lungul timpului ca o mişcare ultra-naţionalistă, xenofobă şi cu metode violente de îndepărtare a adversarilor, renumite fiind asasinatele atribuite legionarilor, cărora a căzut victimă inclusiv I.G. Duca, primul- ministru al României. 

Totodată, Mişcarea Legionară, spun istoricii, a câştigat teren în preajma crizei economice din 1929-1933. „Mişcarea Legionară a avut succes în rândul populaţiei, mai ales în perioada marii crize. Era o situaţie economică delicată, şomaj, erau probleme sociale diverse. Ei s-au erijat în salvatorii naţiuni. Veneau, pe fondul acestei sensibilităţi naţionale, cu tot felul de soluţii care cumva prindeau. Acesta este momentul în care Mişcarea Legionară câştigă teren“, preciza istoricul Gheorghe Median pentru Adevărul. 

Totuși, legionarii nu au condus singuri, din guvern făcând parte în principal militari și oameni ai partidelor istorice, deși puterea politică a deținut-o generalul Ion Antonescu. Însă neînțelegerile dintre Antonescu și liderul legionar Horia Sima în privința politicii interne vor face ca în ianuarie 1941, mareșalul să-i destituie pe liderii legionari Constantin Petrovicescu și Alexandru Ghica, din funcțiile de ministru de interne, respectiv cea de prefect al poliției. Nemulțumiți, legionarii ripostează și așa a avut loc, în perioada 21-23 ianuarie 1941, ,,rebeliunea legionară”, ce va fi înăbușită de generalul Ion Antonescu numai cu ajutorul armatei. 

Abatorul din Bucureşti a fost locul celor mai atroce torturi. În ultima zi a rebeliunii, cincisprezece evrei au fost duşi la Prefectura Bucureşti, unde au fost torturaţi şi împuşcaţi.

Legionarii au atacat toate sinagogile în acelaşi timp, au ars sulurile Torei, au prădat obiecte religioase, bani, mobilă şi bunuri de valoare şi au distrus interiorul sinagogilor. În unele cazuri, legionarii şi-au început atacurile în timpul slujbei, cum a fost cazul la Templul Coral, iar credincioşii care erau prezenţi au fost duşi la Jilava şi ucişi.

În final, făptaşii au dat foc sinagogilor, două dintre ele arzând complet. Una dintre sinagogile arse în întregime a fost sinagoga sefardă Cahal Grande, una dintre cele mai frumoase din Europa. Când brigăzile de pompieri, alarmate că focul ar putea atinge clădirile învecinate, au sosit să stingă focul, acestea au fost împiedicate de legionarii care supravegheau scena.

În total, în timpul Pogromului de la București au fost uciși aproximativ 120 de evrei, au fost distruse aproximativ 1300 de clădiri și au fost create pagube în valoare de aproximativ 383 milioane lei.