Dan Spătaru, artistul care a lansat cele mai multe șlagăre. A fost aplaudat 16 minute și 19 secunde în Cuba VIDEO
0Dan Spătaru, cel mai îndrăgit cântăreț al Dobrogei, a murit la 8 septembrie 2004. Șlagărele lui însă continuă să fie nemuritoare.
Dan Spătaru a copilărit la Aliman până la vârsta de 12 ani, când a fost trimis la Medgidia, împreună cu sora sa Puica. Cei doi copii rămăseseră orfani de mamă, iar dorinţa Gherghinei Spătaru fusese ca Dan şi Puica să înveţe carte. Băiatul a învăţat nu doar carte, ci şi sport, şi muzică. Dacă nu fotbalul, întrerupt din cauza unei afecţiuni fizice, a fost afirmarea studentului de la Educaţie Fizică şi Sport, muzica a fost cea care l-a consacrat pe Dan Spătaru în inimile românilor.
Cântecele sale, scrise de Camelia Dăscălescu, Temistocle Popa, Ion Vasilescu sau Cornel Fugaru, l-au făcut nemuritor: „Ţărăncuţă, ţărăncuţă“, „Măicuţă, îţi mulţumesc“, „Trecea fanfara militară“, „Nu m-am gândit la despărţire“, „Nici o lacrimă“, „Să cântăm, chitara mea“, „Te aşteaptă un om“, „Vorbeşte lumea că-s ştrengar“, „În rândul patru“, „Tu, eu şi-o umbrelă“, „La 5 şi jumătate, la Universitate“, „De vrei să ştii ce înseamnă să fii român“ (Trofeul de la Mamaia - Creaţie 1986).
Lovitura a dat-o, însă, cu un şlagăr iugoslav cântat de interpretul sârbo-croat Miki Jevremovici - „Ona nocas nece doci“ („Ea nu va veni noaptea asta“), lansată la festivalul de la Zagreb din 1978. Piesa era compusă de Nikica Kalogjera (1930, Serbia - 2006, Croaţia), pe versuri de Krste Juras (născut în 1945, în Croaţia).
Cea mai frumoasă piesă românească din toate timpurile
Din 1984, de când a cântat-o prima dată cu timbrul său aparte, „Drumurile noastre“ ale lui Dan Spătaru au captivat publicul, care a declarat-o în 2004 „Cea mai frumoasă piesă românească din toate timpurile“.
În 2014, trupa olandeză BZN i-a adus un tribut lui Dan Spătaru, interpretând, în melodia sa, pasaje în engleză. Lui Dan Spătaru i se atribuie şi recordul de a fi aplaudat în Cuba, timp de 16 minute şi 19 secunde.
Cele mai lungi aplauze
Dan Spătaru a efectuat numeroase turnee în ţară şi în străinătate şi deţine recordul pentru cele mai lungi aplauze: 16 minute şi 19 secunde fără oprire (în Cuba).
La 8 septembrie 2004, Dan Spătaru a murit, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti. În memoria popularului cântăreţ, la Medgidia a fost înfiinţat Festivalul de muzică uşoară „Dan Spătaru“, ce are loc în fiecare toamnă, în preajma zilei de naştere a artistului care a cântat: „Vin` la noi la Medgidia / Toamna, când se coace via“.
Pe terenul de fotbal
Puțini ştiu că Dan Spătaru a jucat şi fotbal. Juca doar cu numărul 10 pe spate, fiind considerat chiar o mare speranță a sportului-rege.
În 1959 a dat examen la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi a avut diplomă de profesor de sport şi carnet de antrenor de fotbal. După ce a debutat la Cimentul Medgidia, el a fost remarcat de antrenorul emerit Gheorghe Ola şi adus la Sportul Studenţesc Bucureşti. O accidentare i-a tăiat drumul către marea performanţă, în 1963, însă Dan Spătaru a revenit pe gazon, în campionatul judeţean, la Voinţa Buftea, în perioada 1967-1970.
Acolo l-a cunoscut Alexandru Stanciu, cel mai vechi angajat al clubului din vecinătatea studiourilor cinematografice. „Dan Spătaru a fost legitimat trei sezoane la noi. Juca bine de tot, el a făcut fotbal de performanţă, iar după meciuri bea vodcă cu halba. Cânta aşa de frumos că se înduioşa Buftea. Era un om de pus pe rană. Şi pe Colea Răutu îl vedeam la mai toate meciurile, venea să-l susţină“, a povestit Stanciu pentru IlfovSport.
„Viața m-a învățat și ce e puțin, și ce e mult“
Într-un interviu acordat ziarului Adevărul în anul 2002, Dan Spătaru mărturisea: „Și nici n-am făcut greșeli pe care să le regret acum, viața m-a învățat și ce e puțin, și ce e mult. În perioada aceea n-aveam buletin de București, pentru că n-aveam casă. Terminasem ICEF-ul, dar, în '63, m-am ales cu discopatie lombară, așa că am făcut facultatea degeaba. La afaceri nu mă pricep, de-asta nici nu m-am apucat. Muzică a fost drumul meu. Am vândut de două ori milionul de unități, pentru Discul de Aur. Nu cum se dă acum, după 200 de casete și câteva CD-uri. Cu toate astea, n-am beneficiat niciodată de drepturi de interpret“.