Ceasul de aur al celui mai bogat pasager de pe Titanic s-a vândut cu 1,175 milioane de lire sterline

0
Publicat:

Un ceas de buzunar din aur, care a fost recuperat împreună cu corpul celui mai bogat pasager de pe Titanic, a fost vândut recent unui colecționar privat din SUA, pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline, relatează news.sky.

Ceasul din aur a fost vândut pentru o sumă record, foto Henry Aldridge & Son Ltd

Potrivit lui Andrew Aldridge, organizatorul licitației,proprietarul original al ceasului a fost John Jacob Astor, în vârstă de 47 de ani, care a fost văzut ultima dată fumând o țigară și discutând cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda.

John Jacob Astor s-a scufundat odată cu nava, pe 15 aprilie 1912, după ce și-a ajutat soția să urce pe o barcă de salvare. În loc să își încerce norocul pe o altă barcă de salvare, omul de afaceri, impecabil îmbrăcat, un membru proeminent al bogatei familii Astor, a preferat să îşi petreacă ultimele clipe fumând o țigară și discutând cu un alt pasager, în timp ce vasul de croazieră se scufunda.

„La început, Astor nu a crezut că nava era în pericol, dar mai târziu a fost evident că se va scufunda, iar căpitanul a început o evacuare după miezul nopții, așa că și-a ajutat soția să urce în barca de salvare numărul patru”, a povestit Andrew Aldridge.

Trupul lui John Jacob Astor, unul dintre cei mai bogați oameni din lume la acea dată, a fost recuperat din Oceanul Atlantic la șapte zile după scufundarea vasului, împreună cu ceasul său de buzunar Waltham din aur de 14 carate, pe care erau gravate inițialele J.J.A.

„Se crede că domnul Astor era unul dintre cei mai bogați oameni din lume la momentul scufundării Titanicului, cu o avere netă de aproximativ 87 de milioane de dolari, echivalentul a câteva miliarde de dolari în prezent”, a declarat Andrew Aldridge, organizatorul licitației.

Banii obţinuţi de la colecţionarul american pentru ceasul de aur de Casa de licitaţii Henry Aldridge & Son din Devizes au reprezentat cea mai mare sumă obținută vreodată pentru obiecte de pe Titanic. Cei care au organizat licitația spuneau că estimaseră că ceasul lui John Jacob Astor ar putea ajunge la o sumă cuprinsă între 100.000 și 150.000 de lire sterline.

Precedentul cel mai mare preț plătit pentru artefacte ale Titanicului a fost de 1,1 milioane de lire sterline, la aceeași casă de licitații, în 2013, pentru o vioară la care s-a cântat în timp ce nava se scufunda. Cutia viorii a fost vândută în cadrul aceleiași licitații cu ceasul de buzunar pentru 360.000 de lire sterline. Proprietarul casei de licitaţii, Andrew Aldridge a declarat că prețurile obținute de suvenirurile de pe Titanic la vânzare au fost „absolut incredibile”.

 „Acestea reflectă nu numai importanța artefactelor în sine și raritatea lor, ci și atracția și fascinația de durată pentru povestea Titanicului. 112 ani mai târziu, încă mai vorbim despre navă, pasageri și echipaj. Sunt 2.200 de drame, fiecare bărbat, femeie și copil a avut o poveste de spus și suvenirurile spun aceste povești astăzi”, a mai adăugat Andrew Aldridge.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte