Ce trebuie să facă părinții pentru a nu-și traumatiza copiii cu școala. Efectele devastatoare ale învățatului cu forța

Școala ar trebuie să fie un loc al formării elevilor și nu unul al traumei. Iar asta depinde cel mai mult de părinți și profesori, spun specialiștii în psihiatrie pediatrică. Tot mai mulți elevi români au anxietate de performanță mai ales din cauza pretențiilor familiei, dar și a unor dascăli. 

Mai sunt doar câteva zile până la începutul anului școlar, iar copii și părinții au intrat în febra pregătirilor. Pentru o parte a elevilor debutul școlii reprezintă o corvoadă. Și asta în condițiile în care trebuie să tragă tare în permanență pentru a obține note mari, pentru a-și mulțumi părinții sau pentru a răspunde așteptărilor unor profesori mai severi.

Specialiștii în psihiatrie pediatrică spun că viața școlară ar trebui să fie o plăcere, un demers constructiv pentru orice copil, care să-i deschidă orizontul unui viitor social și profesional. Și în niciun caz o traumă. Iar diferența o fac în primul rând părinții și mai apoi profesorii spune Maria Dardai, medic specialist în psihiatrie pediatrică, șeful Centrului de Sănătate Mintală Copii din Botoșani, cea care oferă și o serie de sfaturi tocmai pentru evitarea unor traume care pot avea efecte adânci pentru tot restul vieții. 

Orgolii părintești, elevi anxioși și surmenați

În primul rând, specialistul Maria Dardai spune că numărul copiilor cu probleme de adaptare sau învățare este tot mai mare. Iar odată cu începerea anului școlar, de obicei adresabilitatea crește. „Odată cu începerea anului școlar se înregistrează o adresabilitate crescută. Vin din ce în mai mulți copii, cu probleme diverse. Sunt în general cei care au dificultăți în zona aceasta legată de școală, de învățare, de adaptare”, spune Maria Dardai.

Iar aceste probleme diferă în funcție de vârstă. De exemplu, la preșcolari apare anxietate de separare.

„Sunt lucruri care se observă încă de la încadrarea în grădiniță. Copii care au anxietate de separare, plâng după părinți, vor acasă. În majoritatea cazurilor se rezolvă după o perioadă de adaptare”, precizează psihiatrul botoșănean.

În cazul copiilor de vârstă școlară, mai ales a celor de gimnaziu, apare anxietatea legată de performanța școlară. Acea teamă de a nu fi suficient de bun. Iar specialistul spune că această situație apare, de obicei, din cauza pretențiilor exagerate ale părinților. Maria Dardai arată că elevii nu trebuie forțați în mod exagerat, presați să obțină rezultate excepționale doar pentru a satisface orgoliile părinților.

„La copilul de vârstă școlară apare acea anxietate de performanță. Vorbim de teama de a nu greși, de a nu obține o notă mică, mai ales dacă există acel tipar parental în care se cer rezultate școlare foarte bune. De exemplu cei care cred că nota opt este o notă slabă iar copilul este certat pentru un rezultat bun, în realitate. Apare compararea cu ceilalți copii, ceea ce este foarte nociv. Trebuie să înțelegem și să ne împăcăm cu ideea că fiecare copil este unic, își are potențialul propriu, degeaba îi forțăm. Unii prind mai repede, alții au nevoie de mai multe repetiții. Asta este, suntem diferiți. Iar părinții trebuie să accepte acest lucru și să ofere suport copilului, să-l încurajeze”, spune Maria Dardai.

În plus, profesorul Cristina Bălăucă, inspector școlar general adjunct și mama unui fost olimpic internațional spune de asemenea că micuții nu trebuie certați pentru eșecuri sau aruncați într-o zonă a concurenței nocive. Nu trebuie obligați să participe la concursuri școlare, olimpiade dacă nu-și doresc acest lucru.

„Este foarte importantă concurența, dar să fie o concurență constructivă. Nu trebuie comparat cu alții, certat în comparație cu alții. Copiii noștri trebuie învățați să și piardă. Sunt mulți copii care la primul eșec, renunță. Nu, la primul eșec trebuie să te ambiționezi mai mult, mai ales dacă este domeniul care-ți place. Dacă este un domeniu impus de mama și apare și eșecul, s-a terminat totul”, spune Cristina Bălăucă.

În plus, pentru a evita această teamă de eșec, această anxietate de performanță, copilul trebuie să știe în permanență că părintele este alături de el și îl va susține inclusiv în cazul unui eșec. În felul acesta îl pregătește psihic pentru a face față cu brio testelor, examenelor.

„În timpul examenelor, testelor, concursurilor nu contează numaidecât ceea ce ai învățat. De foarte multe, copii buni se blochează. Este foarte importantă starea lui de spirit. Să știe și să înțeleagă plecând de acasă la acel examen sau concurs, că se poate să nu facă față, dar nu este nicio problemă, vom învăța din greșeli. Dacă noi de acasă îl amenințăm cu pedepse, sau îl condiționăm, nu este ok. El trebuie să meargă pentru el și de plăcere. Este imposibil să nu ai emoții, indiferent cât de bine pregătit ești. Stare aia de bine de după examen te ajută să-l abordezi pe următorul. Dacă părinții au așteptări peste capacitatea copilului, îi induc o stare de emoție nocivă”, adaugă Cristina Bălăucă.

Copiii trebuie descoperiți și ajutați să-și dezvolte aptitudinile

Medicul Maria Dardai spune că este în primul rând sarcina părintelui de a-și descoperi propriul copil și de a se împăca cu ceea ce a găsit acolo. Adică să vadă care-i sunt aptitudinile și să-l lase să și le dezvolte.

„Un părinte care are o conexiune bună cu copilul său înțelege aceste lucruri. Vede că acel copil, de exemplu, este foarte bun la calcule, învață repede raționamentele matematice. În schimb, la română abia trece clasa. Este foarte important să-l încurajeze în acel domeniu, să-i aprecieze calitățile și totodată să facă tot posibilul pentru a fi dezvoltate. Totodată, trebuie ajutat și la materiile unde are probleme. Pentru că trebuie asigurat un nivel general de bază. Adică, de exemplu, la clasele primare toți elevii trebuie să știe să citească, să scrie, să socotească, să învețe tabla înmulțirii, noțiuni de bază de istorie, geografie, mediu. Indiferent dacă-i place doar româna sau matematica. Mai apoi, după ce ne asigurăm acel nivel de bază al cunoștințelor începem aprofundarea în domeniul la care avem abilități”, spune Maria Dardai.

„Toți elevii pot performa, este imposibil să nu aibă ceva în care să nu exceleze. Numai că acel potențial trebuie întâi descoperit și mai apoi folosit. În primul rând este vorba despre susținerea familiei. Atunci când părintele a descoperit că acel copil poate să facă ceva, să performeze, într-un domeniu dar îi spune: „nu-ți este de folos” sau ”la ce-ți trebuie ție așa ceva?”, totul s-a terminat. Copilul nu se va mai gândi să mai facă ceva. Este ca o revoltă. Atâta timp cât tu descoperi la copilul tău că ar putea merge pe o anumită cale, să-l lași să facă lucrul acela, chiar dacă este fotbal, matematică, teatru, oricare materie de care este pasionat”, adaugă și Cristina Bălăucă. 

La ce pot duce suprasolicitarea și performanța forțată

Specialiștii spun totodată că elevii nu trebuie forțați să performeze în domenii pe care și le doresc doar părinții. Adică ceea ce nu au reușit ei să facă sau doar pentru a continua o tradiție de familie. Iar consecințele pot fi devastatoare asupra psihicului acelui copil, pe termen lung.

„În urmă cu ceva vreme era așa o cutumă în familiile de medici să formeze în continuare medici. Era posibil însă ca acel copil să nu-și dorească medicina. Este doar un exemplu. Sunt situații în care părintele vrea ca propriul copil să-i urmeze cariera sau să se pregătească pentru o meserie pe care și-a dorit-o mult dar nu a putut-o realiza. Sau pur și simplu crede că așa este mai bine pentru copil. Și atunci părintele care pune presiune pe copil, va face ca acesta să fie la risc să dezvolte o mulțime de tulburări, chiar tulburări de natură psihică. Și care să-i afecteze funcționalitatea în mediul social, să nu performeze deloc în domeniul în care a fost obligat să activeze”, adaugă Maria Dardai. 

Fără reguli și limite nu se poate

Totodată, specialistul botoșănean spune că și profesorii trebuie să dea dovadă de tact și inspirație pedagogică când lucrează cu diferite tipuri de elevi. Adică să știe cui să-i impună limite și pe care să-l încurajeze mai mult. Evident, fără severitate exagerată care-i poate inhiba pe cei mai timizi.

„Sunt copii foarte isteți care nu au probleme de învățare dar au o tendință de anxietate. Mai ales dacă este un profesor sever care-l ridică pe elev în picioare și are o abordare extrem de critică, de dură, riguroasă. Atunci îl duce într-o zonă de inhibare și uită tot ce a învățat. Și aici depinde de experiența și calitățile pedagogice ale cadrului didactic de a gestiona situația și de a-l încuraja pe copil să-și arate potențialul”, adaugă medicul psihiatru.

Cu toate acestea, precizează specialistul, părinții și profesorii nu trebuie să alunece în extrema cealaltă. Adică, de frica de a nu traumatiza în vreun fel copilul sau de a nu-l face să se teamă de școală, ajung să abordeze un stil prea lejer, de a permite orice copilului. Maria Dardai spune că regulile și limitele clare sunt benefice inclusiv în educația școlară. „Regulile și limitele, părerea mea, își au rostul lor, în familie, în școală, în societate. Să vă dau un exemplu: cum ar fi să nu avem reguli pe șosele când mergem cu mașina?”, susține medicul Maria Dardai.