Burberry a şocat cu „haina pentru spânzurat“: „Sinuciderea nu este modă“. Reacţia companiei britanice FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentare de modă Burberry FOTO AP

Casa de modă Burberry a stârnit un val de critici în mediul online după ce a prezentat un hanorac cu ştreang la Săptămâna Modei de la Londra. Compania britanică a reacţionat.

Burberry a inclus în noua colecţie, prezentată la Săptămâna Modei de la Londra, un hanorac cu ştreang, obiect vestimentar pentru care a fost mustrată. Compania britanică s-a scuzat, recunoscând că a greşit, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Între vocile critice la adresa Burberry s-a numărat şi cea a modelului Liz Kennedy, care a prezentat la Londra pentru Burberry. „Sinuciderea nu este modă. Să nu uităm nici de oribila istorie a linşajului“, a scris ea pe Instagram.

„Un brand mare precum Burberry, care este de obicei considerat comercial şi clasic, nu ar fi trebuit să treacă cu vederea o asemănare atât de evidentă. Simt că m-am întors în trecut, când  am avut o experienţă cu o sinucidere în familia mea“, a adăugat modelul.

Mai mulţi fani au aprobat-o şi au felicitat-o pentru textul postat, în timp ce şeful companiei, Marco Gobbetti, a reacţionat: „Cele scrise de Kennedy nu reflectă cine suntem ori valorile noastre“.

Gobbetti a mai decarat că regretă neplăcerile create: „A fost o insensibilitate şi am făcut o greşeală. Vom reflecta asupra acestui caz, vom învăţa din el şi vom lua toate măsurile pentru a nu se repeta “.

Hanoracul a fost inclus în colecţia dedicată tinerilor „Tempest“, realizată de directorul de creaţie Riccardo Tisci. Şi acesta s-a scuzat: „Având în vedere că designul a fost inspirat de tema nautică, mi-am dat seama că a fost insensibil“.

FOTO ProfiMedia

Burberry este a treia mare companie de modă implicată în scandaluri de la începutul acestui an. La începutul lunii februarie, brandul de lux Gucci a retras de la vânzare un obiect vestimentar, un pulover din lână care acoperea partea de jos a feţei şi era decupat în zona gurii, unde ţesătura imita buze roşii, care a fost considerat de mulţi jignitor. În ianuarie, Prada a retras un accesoriu care se încadra aceluiaşi stereotip.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”