Au trecut 33 de ani de la „Duminica Orbului“. Neocomuniștii au câștigat alegerile cu sloganul „Nu ne vindem țara“ VIDEO

0
Publicat:

În urmă cu 33 de ani, românii învățau ce înseamnă democrația la primele alegeri libere de după Revoluție.

FOTO MNIR

Alegerile de la 20 mai 1990 au fost câștigate de Ion Iliescu și FSN, în condițiile în care, inițial, Frontul Salvării Naționale, formațiunea politică plămădită în acel decembrie însângerat, trebuia să iasă din istorie. Însă, la 23 ianuarie, Ion Iliescu, preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a anunţat că, la alegerile ce vor urma, de pe 20 mai 1990, formaţiunea politică se va prezenta în alegeri.

Susținerea a venit din partea Televiziunii Române, care intrase sub totalul control politic al puterii.

La urne s-au prezentat 14.826.616 alegători s-au prezentat la urne, adică 86,29% din total. Din aceștia, 85,07% au votat cu Ion Iliescu. Doar puțin peste 10% au votat candidatul PNL, Radu Câmpeanu și abia 4,29% pe Ion Rațiu, propus de PNȚ.

„Supuși unei campanii intense in care TVR și presa centrală au dezgropat și reșapat temele vechi ale propagandei comuniste, in care obsesiile și temerile vechi au fost reaprinse (de la ideea că liberalii și țărăniștii sunt foștii moșieri care își vor lua averile înapoi, până la celebrul "Nu ne vindem țara!"), romanii au ales. Rezultatul acelei alegeri din "Duminica Orbului" a condus la ani de stagnare și declin economic, la tensiuni sociale violente (a urmat imediat Mineriada din iunie 1990 și altele) și o fractura adâncă între tabăra pro și anti-Iliescu. Între cei care doreau o Românie capitalistă și democratică și cei care doreau să continue vechiul sistem și orientarea spre Est.

A fost, de asemenea, primul moment când a început exodul multora dintre români, mai ales tineri, convinși că nu mai au ce aștepta în România.

Au trecut de atunci 33 de ani. Și cred că trebuie să ne amintim că în acea zi 85,07 % dintre români au decis să anuleze Revoluția din decembrie 1989 și șansa copiilor lor de a trai mai bine“, este de părere Mădălin Hodor, cercetător CNSAS.

„Campania electorală din anul 1990 a fost total controlată de Frontul Salvării Naţionale, care se înregistrase ca partid politic la 6 februarie 1990 şi care a încercat cu toate mijloacele să-i împiedice pe ceilalţi candidaţi să-şi facă mesajul cunoscut. De partea sa a avut televiziunea publică şi radioul, care au dus o campanie furibundă împotriva partidelor politice istorice, PNŢCD şi PNL“, spune Ion Andrei Gherasim, fostul secretar al lui Corneliu Coposu.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani