A făcut o mastectomie pentru a nu suferi de cancer mamar, dar a sfârșit prin a se îmbolnăvi din cauza implanturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe femei apelează la bisturiul medicului estetician din dorința de a arăta mai bine. Totuși, operațiile estetice implică riscuri. Acest lucru l-a aflat pe propria piele și o femeie, în vârstă de 68 de ani, care a fost diagnosticată cu un tip rar de cancer asociat implanturilor mamare. 

Axelby a rămas fără implanturi, dar și fără țesut mamar. foto wikipedia (Arhivă)

Conform BBC, Susan Axelby a fost de curând despăgubită cu peste 65.000 de euro de Allergan Limited, după ce a fost diagnosticată cu limfom anaplastic cu celule mari asociat implanturilor mamare. 

Despăgubirea primită de Axelby ar fi una dintre primele pe care le-a plătit Allergan în Regatul Unit. 

Femeia a suferit o mastectomie pentru a nu risca să moștenească cancerul la sân, însă a ajuns să se îmbolnăvească după ce a ales să-și pună silicoane. 

În plus, autoritățile de reglementare au intrat în posesia a minimum 106 notificări cu privire la cazuri de limfom anaplastic cu celule mari în urma unor intervenții chirurgicale în Marea Britanie, în care figurau șase producători. 

Agenția de reglementare pentru medicamente și produse medicale (MHRA) se ocupă în prezent cu obținerea de informații privind femeile afectate. 

Susan Axelby a decis să-și spună povestea la „Woman's Hour” de la BBC Radio 4.  

„Mă gândesc, nu numai la mine - am aproape 70 de ani - dar sunt fete tinere, care au vrut să-și mărească sânii, și care se plimbă de colo-colo ca niște bombe cu ceas”, a mărturisit ea. 

Habar nu au ce se află în corpul lor acum - și dacă mi s-a întâmplat mie și altor câtorva persoane, știi, se pot plimba așa.” 

Intervenția chirurgicală suferită de femeie a fost efectuată în orașul Sheffield, unde și trăiește. După câțiva ani de la operație, ea a sesizat o umflătură la unul dintre sâni, care părea fierbinte la atingere. 

M-am întors la spital și mi-au scos 500 de mililitri de lichid. Apoi m-am întors acasă și s-a umflat din nou. M-am întors din nou și mi-au drenat aceeași cantitate - în decurs de o lună, asta a fost”, a spus Axelby. 

Ulterior, aceasta s-a prezentat la un chirurg, cel care i-a și dat vestea că suferă de limfom anaplastic cu celule mari. Acesta este un cancer al sistemului imunitar, nu un tip de cancer mamar. 

Nu mi-a venit să cred. Eram în faza de negare, pentru că mi-am extirpat sânii pentru a nu face cancer și acum am cancer. M-am gândit: «Cum se poate așa ceva?»”, a spus femeia. 

În continuare, medicul chirurg a anunțat-o că este necesar ca implantul să fie înlăturat. 

A spus: «Va trebui să scoatem implantul». Și mi-au spus că nu voi mai putea avea niciodată, niciodată un alt implant.” 

„Mai am probleme cu anxietatea și depresia”

În prezent, Axelby a rămas fără implanturi, dar și fără țesut mamar sau mameloane. Iar acest lucru și-a pus amprenta asupra stării sale de bani. 

De fapt, nu există nimic. Există doar o linie dreaptă în partea de sus a corpului meu. Nu-mi place să mă vadă nimeni fără haine și asta îl include și pe soțul meu, deși el nu este deloc deranjat. 

Am zile proaste. Încă mai am probleme cu anxietatea și depresia, așa că nu am reușit să uit de ele.” 

În continuare, aceasta a acționat în instanță Allergan, nu doar pentru binele ei, ci și pentru al altora. 

Cazul a fost rezolvat, iar compania farmaceutică americană Allergan i-a plătit despăgubiri în valoare de peste 65.000 de euro în luna octombrie a anului 2023. 

Potrivit savanților, limfomul anaplastic cu celule mari ar putea fi o reacție la suprafața texturată a implantului sau o infecție bacteriană. 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!