37 de ani de când alpinistul Reinhold Messner scria istorie: primul om care a urcat toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii

0
Publicat:

Pe 16 octombrie 1986, Reinhold Messner a atins vârful Lhotse, devenind prima persoană din istorie care a urcat toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii. Legendarul alpinist a reușit această performanță fără a folosi oxigen îmbuteliat.

Alpinistul Reinhold Messner (foto Facebook)

La exact 20 de zile după ce Reinhold Messner împreună cu Friedl Mutschlechner și Hans Kammerlander a ajuns pe vârful Makalu, excepționalul alpinist din Tirolul de Sud,  însoțit din nou de Kammerlander, a ajuns și el în cel mai înalt punct al masivului Lhotse (8.516 m). 

Ascensiunea lui Mesner din 16 octombrie 1986 pe vârful Lhotse, a însemnat și urcarea pe ultimul său optmiar, scriind astfel istorie, informează germanii de la Alpin

Recent, contestatarii săi au făcut încercări de a-i nega lui Messner această realizare istorică. Cronicarul german Eberhard Jurgalski și echipa sa de investigatori au susținut că au găsit dovezi că Messner și Kammerlander nu au atins cel mai înalt punct când au urcat pe Annapurna în 1985 . Cei responsabili pentru Cartea Recordurilor Guinness au dat inițial crezare acestei evaluări și nu au mai recunoscut recordul Messner. După o dezbatere publică intensă, Cartea Recordurilor Guinness a revenit asupra deciziei și urmează să recunoască din nou recordurile stabilite de legendarul alpinist austriac.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului