FOTO Realitate vs. ideal: experimentul care ne arată cât de nemulţumiţi suntem de propriul aspect fizic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se spune că frumuseţea se vede cel mai bine prin ochii privitorului, iar fotograful britanic Scott Chasserot arată, prin intermediul proiectului său, ce se întâmplă când privitorul este propriul subconştient.

Pentru realizarea proiectului său, numit „Ideal Original”, fotograful Scott Chasserot, şi-a pus întrebarea: „Ce găsim frumos, în mod instinctiv, la faţa umană şi cum se regăseşte asta în imaginea despre sine?”.

Răspunsul la întrebarea lui Chasserot a fost dat de fotografiile-portret pe care le-a făcut oamenilor, în studioul său. Subiecţii fotografiilor au fost invitaţi să pozeze, ca mai apoi portretele lor să fie modificate în mai multe moduri cu ajutorul unui program de editare, pentru a fi în conformitate cu „canoanele de frumuseţe stabilite de ştiinţă”.

Fotograful le-a arătat apoi subiecţilor atât imaginea originală, cât şi pe cele modificate, înregistrându-le răspunsurile neuroelectrice cu ajutorul unui electroencefalograf. Evaluând rezultatele, fotograful a reuşit să determine care dintre versiuni le-a declanşat oamenilor reacţii emoţionale pozitive.

Astfel, în partea din stânga sunt fotografiile originale, iar în partea din dreapta sunt portretele preferate de participanţii la proiect.

Original Ideal from Scott Chasserot on Vimeo.

Citiţi şi:

FOTO Cum este văzută frumuseţea feminină în lume. Un proiect fotografic spectaculos

FOTO Ce-nseamnă genetica: proiect fotografic care arată cât de bine seamănă persoanele înrudite

FOTO Proiectul controversat care arată femeile în timp ce ajung singure la orgasm

FOTO Imagini inedite din proiectul „Centagenarii”: cum arată bătrâneţea

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară