FOTO Imagini inedite din proiectul „Centagenarii”: cum arată bătrâneţea
0Frumuseţea corpului uman nu constă doar în liniile sale fine şi formele definite din tinereţe, ci în povestea despre viaţa oamenilor, spusă de vârstă şi de aspectul corpului, care se schimbă pe măsura trecerii timpului. Fascinată de îmbătrânirea trupului, un vas pentru suflet, o fotografă americană a surprins, într-o serie de imagini, înfăţişarea unui număr de oameni cu vârste de peste 100 de ani.
Fotografei Anastasia Pottinger i-a venit ideea proiectului „Centenarii”, o serie de fotografii inedite bazată pe explorarea împătrânirii corpului uman, atunci când a fost abordată de o femeie în vârstă de 101 ani care a dorit să pozeze nud. Singurul lucru pe care femeia i l-a cerut fotografei a fost să fie asigurată că nu va putea fi identificată în acele imagini. Rezultatul şedinţei foto cu bătrâna doritoare a determinat-o pe Pottinger să creeze o întreagă serie foto, folosind doar modele în vârstă de peste 100 de ani.
Impactul pozelor, spune fotografa, a fost năucitor. Cei care văd pozele sunt mişcaţi de ceea ce pot observa în ele şi sunt marcaţi de întrebarea: „oare aşa voi arăta?” sau îşi amintesc de cineva drag. Totuşi, răspunsul este unul emoţional.