Fenomen îngrijorător: Groenlanda „se topește“ într-un ritm alarmant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stânga, 8 iulie: suprafața acoperită de gheață. Dreapta, 12 iulie: suprafața de gheață a dispărut

O suprafaţă neobişnuit mare de gheaţă din Groenlanda s-a topit, relatează bbc.co.uk. Descoperirea a fost făcută de specialiştii NASA cu ajutorul sateliţilor, care au precizat că acesta este un fenomen nu doar fără precedent, ci și îngrijorător.

Experţii susţin că porţiunea de gheaţă topită este extrem de mare, depăşind ca mărime zona topită detectată în ultimele trei decenii de sateliţi. Astfel, zona cu gheaţă topită din Groenlanda s-a mărit, în numai patru zile, de la 40% la 97%.

Şi mai alarmant pentru cercetători este faptul că topirea a avut loc în zona din Groenlanda care înregistrează cele mai joase temperaturi, viteza şi amploarea acestui fenomen fiind cele care îi îngrijorează pe oamenii de știință.

Ei au descris fenomenul ca fiind neaşteptat şi „extraordinar". "În momentul în care observi că gheaţa începe să se topească în zone în care nu ai mai detectat acest fenomen, începi să te întrebi ce se petrece", a declarat Waleed Abdalati, şeful cercetătorilor NASA, potrivit bbc.co.uk.

Cu numai câteva zile în urmă, o imagine realizată cu ajutorul sateliţilor a arătat cum un uriaş aisberg s-a desprins din banchiza Groenlandei. Diametrul său are 250 de kilometri pătrați, adică ar echivala cu dublul suprafeței cartierului Manhattan (New York, SUA).

Groenlanda este cea mai mare insulă (urmată de Noua Guinee) de pe Glob și, împreună cu alte insulițe din apropiere formează un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei. Suprafața acestuia este în mare parte acoperită de gheață.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire