Dezvăluiri: lucrurile dezgustătoare pe care le fac barmanii şi chelnerii ca să se răzbune pe clienţii nesuferiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu te certa cu ospătarul până când nu ţi-a pus pe masă ce ai comandat, spune o regulă nescrisă. Iar sfatul este cât se poate de real, mai ales că modul în care angajaţii din restaurante şi baruri aleg să-şi pedepsească clienţii dificili este cel puţin dezgustător, după spusele unor chelneri şi barmani.

Foşti şi actuali angajaţi ca barmani sau chelneri au dezvăluit pentru publicaţia Woman’s Health o parte a meseriei care nu le face cinste: modul de-a dreptul scârbos în care unii dintre ei aleg să se răzbune pe clienţii dificili. Dezvăluirile sunt greu de digerat de oricine a luat masa într-un restaurant, însă relatările oferă o imagine a lucrurilor care se întâmplă dincolo de ochii clienţiilor, dar şi despre nemulţumirile acestor angajaţi.  

„Am lucrat la un restaurant unde mulţi clienţi tratau personalul îngrozitor. Chiar dacă eu nu am făcut nimic scârbos cu mâncarea comandată, bucătarul nostru nu se abţinea. Probabil că a făcut lucruri şi mai grave, dar eu l-am văzut cu ochii mei când a scuipat în mâncarea unui client pe care trebuia să-l servesc“, a relatat un ospătar citat de Woman’s Health.

Un alt ospătar a relatat finalul unei confruntări cu o femeie extrem de dificilă. „La un moment dat am avut de-a face cu un client de coşmar: o doamnă care se plângea fără încetare. Când i-am adus mâncarea, mi-a făcut scandal pentru că a durat prea mult, apoi m-a făcut cu ou şi cu oţet pentru că ea ar fi cerut şi puţin usturoi pisat la mâncare. M-am dus la bucătărie şi i-am adus usturoiul cerut, dar nu înainte să adaug şi un muc în el.“

Cafea cu lapte stricat şi unghii în salata orientală

„Am lucrat într-o cafenea unde angajaţii erau foarte tineri, puşi pe nebunii şi nemulţumiţi de viaţă pentru că în ciuda studiilor nu-şi puteau găsi un loc de muncă decent. Unii dintre noi păstram cutii cu lapte expirat, ca o rezervă la care apelam atunci când aveam de-a face cu clienţi nesuferiţi. Le preparam cafeaua cu lapte alterat şi ne gândeam că dacă cineva şi-ar fi dat seama că din cauza noastră s-a simţit rău, am fi spus că s-a întâmplat din greşeală“, a povestit un alt angajat.

Greu de închipuit este şi dezvăluirea unei chelneriţe hărţuite sexual de un client ameţit de alcool:

Lucrasem tură dublă, eram extrem de obosită şi am mişcat din greşeală o masă unde se afla un tip beat care mi-a tras o plamă peste fund după ce i-am luat comanda. A comandat un sandviş cu bacon, apoi am rugat unul dintre ospătari să-i asezoneze mâncarea cu puţină spermă obţinută pe loc.

Cu o altă ocazie, o clientă a trimis de mai multe ori mâncarea comandată la bucătărie invocând tot felul de motive, chiar dacă era totul în regulă. “Chelneriţa a dus mâncarea la bucătărie şi şi-a tăiat unghiile, apoi le-a pisat şi le-a amestecat în salata orientală“, conform mărturiei unui alt angajat.

“Nu m-am putut obţine şi într-o zi am scuipat în sosul ranche comandat de un client nesimţit. După ce amesteci, nimeni nu poate să spună că este ceva în neregulă”, a mărturisit un alt ospătar.

Adesea, bucătarii sunt capul răutăţilor, iar un chelner a povestit cum unul care mesteca tutun a scuipat rezultatul în cocktail-ul cu rom şi Cola comandat de un bărbat pus pe harţă. Culoarea închisă a băuturii şi alcoolul au mascat ingredientul extra.
 

Mai multe pentru tine:
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Universitatea Craiova - Metaloglobus, 0-0. Oltenii au ratat șansa de a deveni lideri în clasamentul Superligii
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
SUA adaptează arme hipersonice pentru lansatoare mobile. Ce înseamnă pentru securitatea globală
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv