Depresia de duminică seara: cum ne putem face mai fericite ultimele ore din weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gândul că urmează o nouă săptămână de muncă strică serile de duminică FOTO Shutterstock

Ziua de luni este, oficial, cea mai urâtă zi a săptămânii, dar nici ultimele ore de „libertate“ nu sunt prea fericite. Responsabilităţile de serviciu ne acaparează însă de duminică seara, când buna dispoziţie de weekend este înlocuită treptat cu o stare depresivă.

 Ziua de vineri este cea mai fericită dintre toate, iar motivul este evident: avem înainte un weekend în care lăsăm deoparte stresul de la serviciu şi ne dedicăm timpul relaxării.

Cele două zile nu sunt însă pe deplin lipsite de stres. Pe măsură ce noua săptămână de muncă se apropie, majoritatea oamenilor încep să se simtă încordaţi şi acaparaţi de stări de tristeţe. Este ceea ce psihologii numesc depresie de duminică, iar ea atinge apogeul seara. Statisticile arată că nouă din zece elevi, studenţi şi angajaţi trec prin astfel de stări în ultima zi a săptămânii.

Tristeţea de duminică nu este o formă propriu-zisă de depresie, prin urmare, nu ar trebui să ne alarmeze, dar ea trebuie privită ca un indicator al gradului nostru de satisfacţie cu privire la locul de muncă. Stările intense de încordare şi de tristeţe sunt dovada unui grad mare de insatisfacţie legată de serviciu, iar el poate duce, în cele din urmă, la depresie. Grijile şi stresul sunt în unele cazuri atât de puternice, încât fac somnul imposibil în noaptea de duminică spre luni, iar insomniile sunt, la rândul lor, o cauză a depresiilor.

Schimbă-ţi obiceiurile

Majoritatea oamenilor ies în oraş sâmbătă şi petrec seara de duminică acasă, pregătindu-se pentru noua săptămână de lucru şi gândindu-se, inevitabil, la sarcinile care aşteaptă să fie rezolvate la serviciu. O metodă foarte bună de a atenua starea de tristeţe este să schimbăm programul „clasic“ de weekend plănuind duminica activităţi care ne relaxează, ne binedispun şi ne iau gândul de la stresul care ne aşteaptă la serviciu. Nu este obligatoriu să renunţăm la distracţiile de sâmbătă, ci doar să adăugăm câteva preocupări plăcute pentru ca serile de duminică să nu mai fie încordate: o întâlnire cu prietenii, o vizită, o seară de cinema sau de bowling etc.

Organizează-te mai bine

Fie pentru că au dormit prea mult sau au pierdut timpul uitându-se prea mult la televizor, cei mai mulţi oameni au senzaţia că nu au reuşit să profite din plin de cele două zile libere. Duminică seara, ei ajung să se întrebe ce au făcut cu timpul liber şi se stresează suplimentar regretând că nu l-au organizat mai eficient. Tocmai de aceea, ultimele ore din weekend sunt şi acelea pe care oamenii le preţuiesc cel mai mult, spun psihologii.

Pentru a nu regreta duminică seara timpul pierdut cu activităţi lipsite de importanţă, ar fi bine ca la final de săptămână să ne facem o listă cu lucrurile pe care ne-am dori să le „bifăm“ în cele două zile libere şi să încercăm să facem acest lucru.

Limitează-ţi aşteptările de la weekend

Unul dintre motivele pentru care ne simţim depresivi duminica este acela că avem aşteptări foarte mari de la weekend. Majoritatea oamenilor concentrează în cele două zile libere toate distracţiile şi activităţile relaxante. Procedând astfel, weekendul capătă o semnificaţie pozitivă, iar restul săptămânii – o conotaţie negativă. Acest dezechilibru ar putea fi „corectat“ dacă alocăm timp activităţilor plăcute şi în timpul săptămânii. Vom reuşi astfel să reducem şi nivelul de stres din timpul săptămânii, lucru benefic pentru sănătate.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea