De ce te doare stomacul după ce mănânci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerea de stomac, balonarea, durerea provocată de gastrită sau senzaţia de vomă sunt cele mai comune probleme digestive cu care ne confruntăm după ce mâncăm. Dar ce facem cu durerea de stomac care este prezentă zi de zi?

Dacă te confrunţi cu durere de stomac de fiecare dată după ce termini de mâncat şi te simţi rău, cauzele pot fi nenumărate. Pentru că este o problemă cu care se confruntă un număr tot mai mare de oameni, iată care ar putea fi posibilii factori:

Supraalimentarea

Câteodată, sunt preparate care ne plac şi ajungem să exagerăm cu ele, iar ca rezultat apare durerea de stomac sau indigestia. Organismul are nevoie de timp pentru a procesa şi digera alimentele. Aşadar, ar trebui să evităm să mâncăm în mod excesiv chiar dacă este ceva ce ne place foarte mult. 

Intoleranţă la alimente sau intoleranţă la produse lactate

Când organismul se confruntă cu deficienţe, nu poate procesa mâncarea în porţiuni mai mici. Procesul duce la suprasolicitarea sistemului digestiv şi apare astfel durerea pe care o simţim. Această problemă este cunoscută ca intoleranţă la alimente sau intoleranţă la lactoză, iar simptomele cele mai comune sunt: balonare, constipaţie, gaze etc.

Află alte cauze ale durerilor de stomac după masă pe clickpentrufemei.ro. 

Aşa rezolvi problemele de digestie!

Ceaiuri pe care le poţi bea dacă suferi de gastrită

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"