De ce se tem angajaţii să-şi ia concediu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi angajaţi se tem de felul în care vor fi judecaţi de colegi şi de şefi dacă îşi vor epuiza întreaga perioadă de concediu FOTO Shutterstock

Concediul a devenit un adevărat motiv de stres pentru tot mai mulţi angajaţi din ziua de azi, arată un studiu realizat pe 2.000 de persoane.

Cel puţin şase zile din totalul zilelor de concediu la care un angajat are dreptul, prin lege, rămân nefolosite în fiecare an, iar 40% din participanţii la un sondaj efectuat de lanţul hotelier Hilton au recunoscut că reuşesc foarte rar să-şi consume tot concediul. De asemenea, unul din 20 de angajaţi a mărturisit că renunţă în mod constant la jumătate din zilele libere care i se cuvin.

Această situaţie a devenit un adevărat fenomen în cadrul companiilor, teama de a nu-şi pierde locul de muncă fiind principalul motiv pentru care angajaţii nu-şi iau tot concediul, relevă studiul. Mulţi sunt atât de ocupaţi la locul de muncă încât nu mai au timp să-şi consume zilele libere sau se tem de felul în care vor fi judecaţi de colegi şi de şefi dacă îşi vor epuiza întreaga perioadă de concediu. 

Angajaţii renunţă să-şi ia liber şi pentru că sunt convinşi că acest lucru denotă neimplicare profesională sau de teama că alţi colegi îşi vor asuma meritele pentru munca depusă de ei în timp ce vor lipsi de la serviciu.

Vacanţă cu frica-n sân 

Pe de altă parte, atunci când se află în concediu, trei din zece persoane au admis că sunt stresate cu gândul la ce se întâmplă la locul de muncă sau îşi fac griji în legătură cu ceea ce gândesc colegii de birou sau şefii despre ei. Aproximativ 25% nu se pot abţine să nu telefoneze la birou ca să se asigure că totul este bine şi să se pună la punct cu ultimele evenimente.  

Psihologul Jo Hemmings a explicat că acest comportament a devenit reprezentativ pentru angajaţii moderni, tot mai împovăraţi la locul de muncă şi presaţi de nenumărate termene limite: „Este îngrijorător că tot mai multe persoane renunţă la timpul pe care ar trebui să-l folosească pentru a se relaxa, în aşa fel încât să poată da randament maxim la serviciu. Angajaţii ar trebui încurajaţi să-şi folosească întreaga perioadă de concediu pentru a-şi încărca bateriile.“  

Psihoterapeutul subliniază că vacanţele contribuie nu doar la restabilirea fizică, ci şi psihică a angajaţilor. 

Perioadele de relaxare sunt esenţiale pentru refacerea echilibrului emoţional, afectat de presiunile zilnice de la locul de muncă. Momentele petrecute alături de familie şi de prieteni, odihna, relaxarea într-un mediu diferit de cel în care ne desfăşurăm profesional, toate acestea conduc la fericirea individuală şi la sănătatea fiecăruia, a adăugat psihologul. 

În România, aproape 40%  din angajaţii români nu îşi iau toate zilele de concediu pe care le pot primi conform legii, conform unui sondaj Inscop Research de anul acesta. Ca o consecinţă, 44% din români nu au avut parte de vacanţă în această vară. Sondajul a mai arătat că românii angajaţi pe perioadă determinată tind să îşi ia mult mai puţine zile de concediu, decât cei cu contracte nedeterminate. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate