Cum să treci cu bine de Lunea neagră, cea mai deprimantă zi a anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A treia zi de luni din ianuarie este considerată, statistic, cea mai tristă zi a anului. O serie de factori concurează pentru a ne da dureri de cap, unora la propriu, fix pe 20 ianuarie.

În urmă cu nouă ani, psihologul Cliff Arnall de la  Universitatea Cardiff, în Marea Britanie, lansa teoria conform căreia a treia zi de luni a anului este pentru foarte multe persoane o adevărată piatră de moară. 

Cercetătorul a luat în calcul mai multe aspecte, printre care faptul că starea de bine de după Anul Nou a dispărut cu totul, vara ni se pare foarte îndepărtată, nu reuşim să ne plătim datoriile acumulate din cauza cheltuielilor în exces din perioada Sărbătorilor sau suntem strâmtoraţi financiar după distracţia de la sfârşit de an. Nu în ultimul rând, în balanţă atârnă destul de greu şi vremea mohorâtă, dar şi urmările exceselor alimentare şi bahice făcute, de asemenea, în zilele libere pe care le-am avut de sărbători. Plus că ne-am obişnuit, de-a lungul timpului, să percepem începutul săptămânii în mod negativ. 

Cu toate că ipoteza lui Arnall nu a fost acceptată în mod oficial de comunitatea internaţională a psihologilor, mulţi colegi de-ai săi sunt de părere că teoria se bazează pe o explicaţie logică. Pe de altă parte, statistic vorbind, s-a observat că în cea de-a treia zi de luni din ianuarie se învoiesc de la serviciu 22% din angajaţi, asta în timp ce ianuarie se numără printre lunile din an cu cel mai mic randament din punct de vedere profesional.

An de an, pentru a ridica moralul oamenilor, organizaţii non-profit din toată lumea lansează campanii prin care încurajează oamenii să nu se complacă în această stare nefericită, ci să ia atitudine. O idee avansată de o asociaţie de binefacere din Marea Britanie, intitulată Ziua înfloritoare, le propune oamenilor ca în ziua de 20 ianuarie, când merg la serviciu, să poarte haine cât mai colorate, din moment ce s-a demonstrat, în mod ştiinţific, acţiunea benefică pe care culorile vesele le au asupra psihicului. 

Studiul care stă la baza acestei campanii arată că unul din cinci angajaţi nu poartă haine în culori deschise sau în tonuri vesele la locul de muncă de teamă că şefii şi colegii îi vor considera superficiali şi această percepţie le va afecta statutul profesional. Cum era de aşteptat, cercetarea a confirmat faptul că femeile sunt mai curajoase când vine vorba să se afişeze la serviciu în ţinute ceva mai relaxate, în proporţie de 36%, în vreme ce numai 24% din bărbaţi s-ar încumeta să aleagă o haină sau un accesoriu colorat.    
 

Citeşte şi:

INFOGRAFIE Soluţii pentru fericire instant

De ce mâncăm mai mult pe timp de iarnă

Depresia, pe locul al doilea al bolilor care afectează capacitatea de muncă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?