Cum să estompezi ridurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există o poţiune magică pentru ca noi să avem o piele tânără, frumoasă şi fără riduri, indiferent de vârstă. Dar avem soluţii la-ndemână, pe care ţi le recomandăm să le pui în practică.

Fumatul, un regim alimentar dezechilibrat, neaplicarea protecţiei solare, poluarea, stresul – toate sunt de vină pentru apariţia prematură a ridurilor. Acestea sunt linii permanente care se accentuează din varii motive: mişcări musculare, scăderea nivelului de estrogen şi a grăsimilor din zona ochilor.

Uleiurile, de ajutor

Uleiul de nucă de cocos este bogat în antioxidanţi şi împiedică acţiunea radicalilor liberi, care este una dintre cauzele principale ale îmbătrânirii precoce. Masează pielea din jurul ochilor cu puţin ulei de nucă de cocos în fiecare seară, înainte de culcare, pentru a ajuta la reducerea aspectului liniilor fine şi a ridurilor.

Uleiul de măsline a fost folosit pentru prima dată în urmă cu peste 5.000 de ani, când a fost extras din fructele de măsline şi egiptenii l-au adaptat rapid ca produs cosmetic. Uleiul e bogat în antioxidanţi şi vitaminele A şi E, care ajută la estomparea ridurilor. Pune 2-3 picături de ulei de măsline pe zona expusă ridării şi masează delicat. Repetă procedeul de 2 ori pe zi.

Superalimentele bune pentru piele

Pentru ca tegumentul să-şi păstreze elasticitatea, are nevoie de proteine, apă şi grăsimi sănătoase, care se găsesc în abundenţă în câteva alimente, care nu ar trebui să lipsească din regimul zilnic. Migadalele abundă în grăsimi şi vitamina E, pe când afinele au o combinaţie foarte concentrată de antioxidanţi şi vitamina C, care cresc producţia de colagen. De asemenea, roşiile sunt bogate în această vitamină, dar ele mai au o componentă importantă, licopenul, care protejează pielea de arsurile solare şi activează circulaţia sângelui.

O piele fără cusur nu se obţine doar cu crema şi îngrijirea potrivite, ci şi prin adoptarea unei diete bogată în minerale şi vitamine. Ridurile, tenul acneic, inflamaţia sunt semne ale unei stări de sănătate deficitare, cauzată adesea de o alimentaţie insuficientă în nutrimenţi.

Seleniul poate fi folosit ca tratament antirid preventiv. Neutralizează acţiunea radicalilor liberi din piele, înainte de a provoca daune şi conferă elasticitate pielii. Se găseşte în cerealele integrale, fructele de mare, usturoi, ouă şi ficat.

Cuprul este un mineral esenţial în formarea colagenului, elastinei. Cele mai bune surse de cupru sunt: stridiile, carnea de miel sau de oaie, piperul negru, nucile braziliene.

Zincul este important dacă ai un ten predispus la acnee, deoarece reduce secreţia de sebum, accelerează vindecarea cicatricilor lăsate de coşuri şi estompează ridurile. De aceea, include în dietă: nuci şi ulei de floarea-soarelui, muştar, seminţe de dovleac, carne de vită.

Află pe clicksanatate.ro ce măşti te ajută să scapi de riduri!

De ce să mănânci zilnic cereale integrale

Ce poate indica o banală durere de burtă

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO