Cum recunoşti un perfecţionist

Oricine îşi doreşte să facă totul ca la carte, dar unii oameni fac din lucrul acesta o obsesie. Pentru un perfecţionist, „aproape perfect“ înseamnă „greşit“.

Cu toţii depunem eforturi pentru ca lucrurile pe care le facem să fie fără cusur pentru că nimănui nu-i place să facă greşeli. În doze moderate, perfecţionismul ne ajută să ne depăşim condiţia. Lucrurile nu ies întotdeauna ies cum trebuie, dar majoritatea oamenilor reuşesc să accepte lucrul acesta şi să meargă mai departe. Nu şi perfecţionistul. El este în permanentă competiţie cu sine, dar este mai mereu nemulţumit de performanţele sale, pentru că nu se abate de la principiul „totul sau nimic“.

Perfecţionistul depune toate eforturile pentru a fi cel mai bun, chiar dacă domeniul respectiv nu-i este pe plac. El este dispus să-şi sacrifice timpul liber, odihna şi chiar pauzele de masă pentru a duce la îndeplinire sarcinile pe care le are.

Putem recunoaşte perfecţionistul la serviciu sau în relaţie după câteva caracteristici:

Perfecţionistul angajat

Perseverent, meticulos şi mereu în competiţie cu ceilalţi. Perfecţionistul pare angajatul perfect. Lui nu-i scapă niciodată greşeli, nu depăşeşte termenele-limită, sancţionează greşelile colegilor (pentru că are pretenţia ca şi ceilalţi să fie prefecţionişti) şi simte că este de datoria lui să le îndrepte.

Angajatorul trebuie să ia însă în calcul şi dezavantajele de a avea un perfecţionist drept angajat. El vede greşeli peste tot şi este mult prea critic cu cei din jur, face doar lucrurile pe care ştie că le poate duce la bun sfârşit şi nu trece uşor peste greşelile pe care le face, lucru care îi creează frustrări, iar acestea devin vizibile în comportamentul pe care îl are la serviciu. Nu în ultimul rând, perfecţionistul se concentrează foarte mult pe detalii şi i se întâmplă de multe ori să nu vadă imaginea de ansamblu. În plus, el nu acceptă deloc uşor criticile aduse de şefi.  

Perfecţionistul şef

Evident, un şef perfecţionist va fi foarte exigent şi va sancţiona chiar şi cele mai mici greşeli ale subalternilor. Prin urmare, nu este nici pe departe un şef îndrăgit de angajaţi. De altfel, el este atât de concentrat pe sarcinile pe care le are, încât neglijează relaţiile cu cei din jur – lucru valabil şi în cazul angajaţilor perfecţionişti, care au foarte puţini prieteni la serviciu.

Teoretic, perfecţionismul şefului este sinonim cu performanţa şi productivitatea, dar grija pentru detalii şi mania de a controla totul îl vor aduce, inevitabil, în pragul epuizării şi va avea nevoie de timp pentru a-şi intra din nou în ritm.

Perfecţionistul în cuplu

Perfecţionistul munceşte asiduu pentru performanţă, cea mai mare parte a timpului şi energiei lui fiind direcţionată către sarcinile pe care le are de îndeplinit şi mai puţin relaţiei de cuplu. Apoi, stresul generat de efortul de a face totul perfect duce de multe ori la apariţia unor probleme emoţionale şi de relaţionare. Acest stres creează un teren favorabil pentru conflicte conjugale, ca de altfel şi spiritul lui exagerat de critic.

Perfecţionistul creează adeseori frustrări partenerului. În primele faze ale relaţiei, el face eforturi să se ridice la nivelul aşteptărilor perfecţionistului, dar mai târziu, nemulţumirile sale vor ieşi la suprafaţă.