VIDEO Mircea Cărtărescu, la Gaudeamus: „Sper că veţi aprecia povestirile scrise din convingere artistică, fără niciun fel de concesie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea volumului „Fata de la marginea vieţii. Povestiri alese“ de Mircea Cărtărescu a avut loc sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 14.00, la standul Editurii Humanitas de la Târgul Gaudeamus. Scriitorul a prezentat noul volum alături de Lidia Bodea.

Mircea Cărtărescu şi Livia Bodea au vorbit despre cea mai recentă carte a autorului nominalizat anul acesta la Premiul Nobel pentru Literatură. „Fata de la marginea vieţii“ cuprinde mai multe povestiri, pe care Cărtărescu le-a adunat în paginile unui singur volum. 

„Libertatea lui Mircea Cărtărescu mi s-a părut că e o libertate jucăuşă, nu o libertate care să meargă după reguli. (…) E o carte în măsură să dea prin paginile şi prin construcţia ei o dublă plăcere. Vorbim despre un tip de plăcere care vine din textele-basm, din textele în care Mircea Cărtărescu este ca Peter Pan, mereu copil, cu imaginaţia netocită în niciun fel de ani şi de viaţă. Sunt, apoi, textele în care plăcerea noastră, poate un pic vinovată, vine din aceea că e plăcerea indiscreţiei sigur controlate, pentru că mâna care scrie nu e chiar de capul ei“, a precizat Lidia Bodea. 

Mircea Cărtărescu, lansează volumul  „Fata de la marginea vieţii. Povestiri alese“ 

Cel mai adânc, cel mai temeinic şi cel mai adevărat lucru care s-a spus vreodată a fost spus, în Antichitate, de Platon, care a vorbit despre conceptul kalos kagaton. Mi se pare cel mai frumos concept care a fost gândit vreodată şi anume: faptul că adevărul, frumuseţea şi binele sunt unul şi acelaşi lucru. Ce este frumos trebuie să fie şi adevărat. Ce este adevărat trebuie să fie şi bine, a mărturisit Mircea Cărtărescu.

Scriitorul a mai precizat: „Nu este de conceput o povestire frumoasă cu adevărat, pusă în slujba răului. (…) Această libertate de gândire, expusă prin frumos, mergând către bine şi adevăr, sper că o veţi găsi şi în această carte a mea, în această carte în care mi-am adunat prozele. (…) Sper că veţi aprecia povestirile scrise din convingere artistică, fără niciun fel de concesie“. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele