Vasile Dîncu, mediatorul de la Operă: Kobborg nu are cum să înţeleagă cum ne-a transformat perioada comunistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Dîncu, la sediul Operei Naţionale Bucureşti (ONB)    FOTO: Mediafax

Vasile Dîncu, care a participat, marţi, la Opera Naţională Bucureşti, la discuţii cu artiştii protestatari, anunţă că medierea pentru soluţionarea scandalului din instituţie va continua miercuri. „În domeniul artelor spectacolului, avem nevoie de un sistem de politici culturale moderne şi inovative sprijinite de statul român. Din păcate, ne concentrăm uneori prea mult pe schimbarea oamenilor care conduc instituţiile“, a declarat Dîncu.

"În cursul zilei de marţi am participat, la Opera Nationala Bucuresti, la o întâlnire cu reprezentanţii acestei instituţii. A urmat o altă întalnire cu o delegaţie condusă de Johan Kobborg şi Alina Cojocaru. În fiecare dintre cele două grupuri am regăsit pasiune, emoţie şi dorinţa de a invinge propriul punctul de vedere.

Fiecare cu partea lui de adevăr şi cu partea de intoleranţă. Unii au invocat nevoia de previzibilitate, de repertoriu stabil şi de management performant, artişti pe care societatea i-a obosit şi umilit încât acum sunt reticenţi la schimbări şi experimente. Ceilalţi mizează pe competiţie permanentă, pe inovaţie şi schimbare, pe criterii de performanţă din altă lume, adică din lumea nouă. Un singur numitor comun au cele două entităţi: povestiri despre managementul neperformant al instituţiilor noastre de cultură, despre lipsa de resurse, de viziune şi despre continua improvizaţie.

Angajaţii de la Operă au fost civilizaţi, organizaţi şi coezivi. Au ascultat o declaraţie cu un punct de vedere contrar fără să huiduie şi mulţi chiar au aplaudat. Johan Kobborg, un mare artist contemporan, nu are cum să înţeleagă cum ne-a transformat perioada comunistă şi ce efecte se prelungesc până acum.


Din punctul meu de vedere, acum este nevoie de o decizie pe termen scurt, pentru a curma criza, şi de un proiect pe termen mediu şi lung. Cred că o instituţie de repertoriu, aşa cum îşi doresc angajaţii, cum poate fi Opera Naţională Română, nu trebuie să excludă deschiderea spre proiecte ambiţioase, care să aducă plusvaloare şi circulaţie internaţională. Un manager curajos şi un proiect inteligent nu cred că trebuie sa elimine neapărat vreuna dintre tendinţe, chiar dacă multă lume crede acum că varianta radicală este cea mai bună. Dar despre asta vor vorbi şi decide specialiştii.

Pe de altă parte, susţin că, în domeniul artelor spectacolului, avem nevoie de un sistem de politici culturale moderne şi inovative sprijinite de statul român. Din păcate, ne concentrăm, uneori, prea mult pe schimbarea oamenilor care conduc instituţiile înainte de a le vedea proiectele sau de a analiza posibilul impact.

Le sunt recunoscător tuturor celor care au participat la întâlnirile de marţi şi la căutarea soluţiilor care să permită reluarea activităţii artistice la Opera Naţională Română. Discuţiile vor continua miercuri", a scris Vasile Dîncu, pe Facebook.

[<a href="//storify.com/Alinavasile/scandalul-de-la-opera" target="_blank">View the story "Scandalul de la Operă " on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Năsui (USR) a depus proiect pentru desființarea pensiilor speciale ale primarilor: „Guvernul n-a tăiat nimic de la politicieni”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Alertă în Năvodari după ce o șoferiță a rupt o conductă de gaz: 30 de case, evacuate. „Toată lumea spunea să fug”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră