Unde a murit marele cărturar Gheorghe Șincai. Misterul care nu a fost rezolvat nici azi

0
Publicat:

Gheorghe Șincai a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene.

Gheorghe Șincai (1754-1816)

A fost considerat unul dintre cei mai erudiţi reprezentanţi ai epocii sale, dar mai ales datorită perseverenţei cu care a luptat pentru a aduce cartea cât mai aproape de români, în special de cei de la ţară, Gheorghe Şincai şi-a câştigat pe merit locul în galeria celor mai mari români.

Gheorghe Şincai s-a născut în 28 februarie 1754 în localitatea Râciu de Câmpie, numită astăzi Şincai, din judeţul Mureş.

Și-a făcut studiile la Târgu Mureş, la Colegiul Reformat, apoi și-a definitivat educaţia şi formarea apoi la Cluj, Bistriţa, Blaj, Viena şi la Roma.

De altfel, la Roma a fost luat sub ocrotirea cardinalului Ştefan Borgia, secretar la De Propaganda Fide, care l-a numit pe Şincai custode al bibliotecii acestei instituţii, iar apoi a cerut şi a obţinut pentru el de la papa Pius al VI-lea favoarea de a putea să viziteze şi bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva şi Benedictina.

Odată întors în țară, a contribuit decisiv la înfiinţarea a peste 300 de şcoli confesionale greco-catolice, iar în 1784, la vârsta de 30 de ani, devine directorul general al şcolilor româneşti unite din întreaga Transilvanie.

Șincai a fost arestat la 14 septembrie 1794, după ce episcopul Bob din Blaj s-a plâns guvernatorului Gheorghe Bánffy că ”Șincai se bate cu oamenii, nu efectuează inspecțiile școlare, iar dacă le efectuează, atunci se face de râsul elevilor sub influența alcoolului. Guvernatorul a trimis la Blaj o comisie de anchetă”, scrie Zenovia Pâclișanu în  ”Contribuții la biografia lui Gheorghe Șincai, Transilvania, 1922”.

Gheorghe Șincai a fost arestat la Blaj împreună cu menajera sa și întemnițat la Aiud.

Ulterior a fost eliberat din temniţă a rămas şi fără slujbă. Cu ajutorul episcopului greco-catolic de la Oradea, Samuil Vulcan, a plecat la Viena pentru a-şi căuta dreptatea la împăratul austriac. „Fără nici un venit, s-a aciuit la moşia contelui Vass, unde timp de şase ani i-a învăţat carte pe copiii acestuia”, se precizează în Enciclopedia României.

A scris "Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci şi patru de ani culese", lucrare contestată de autoritățile vremii.

În 1811 Şincai este menţionat la Oradea, iar din 1814 nu se mai ştie nimic de el. ”S-a aflat doar târziu că Gheorghe Şincai a murit pe moşia contelui Vass, lângă Košice, în Slovacia, la 2 noiembrie 1816”, mai arată Enciclopedia României.

A murit Gheorghe Şincai la Bobota?

Astăzi există intelectuali români care indică un alt loc al morţii lui Gheorghe Şincai: fântâna lui Alexi, din satul sălăjean Bobota, unde s-a născut și Corneliu Coposu, acolo unde cărturarul înfiinţase, la începutul carierei sale, şcoala care astăzi îi poartă numele.

De altfel, sub îndrumarea protopopului Valentin Coposu, tatăl Seniorului, s-a înfiintat acolo Societatea culturală Gheorghe Şincai, unul dintre obiectivele societăţii fiind acela de a construi un monument pe locul unde se presupunea că ar fi înmormântat în Bobota.

În anul 1939, s-a ridicat un monument în formă de cruce pe locul unde se presupunea că s-ar afla mormântul marelui cărturar, monument care a fost aruncat în aer de trupele maghiare în 1940, după Diktatul de la Viena.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție