Spectacolul „Angajare de clovn“, de Matei Vişniec, va avea premiera la TNB pe 8 ianuarie, în prezenţa autorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul ”Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Ion Caramitru, va avea premiera oficială la Sala Studio a Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB) pe 8 ianuarie, la ora 19.30, în prezenţa autorului, informează News.ro.

În aceeaşi zi, Matei Vişniec este invitat la Conferinţele Teatrului Naţional, de la ora 11.00, în Sala Mică, unde scriitorul român va vorbi despre "Festivalul de la Avignon, capitala mondială a teatrului", informează TNB.

Naţionalul bucureştean a mai programat spectacole de avanpremieră pe 28 şi 29 decembrie şi pe 7 ianuarie, de la ora 19.30, la Sala Studio.

”«Angajare de clovn» este o piesă care m-a însoţit ca o stea bună în momentul când am traversat Europa de la Est la Vest, când am trecut dintr-un spaţiu cultural în altul, de la o limbă la alta, în căutarea unei noi identităţi. Am scris această piesă prin 1986, când eram deja obosit de literatura cu «cheie», chiar şi de «rezistenţa prin cultură»”, a spus Matei Vişniec.

Aleasă în 1991 drept cea mai bună piesă a anului, la concursul UNITER, ”Angajare de clovn” a devenit una din cele mai jucate piese contemporane.

”Această piesă mi-a purtat noroc. După ce am tradus-o în franceză, ea şi-a găsit imediat un ecou în Franţa şi în alte multe ţări, a fost unul din marile mele succese la Avignon dar şi în Germania, Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia, Turcia, Polonia”, a povestit autorul.

În spectacolul ”Angajare de clovn”, trei clovni bătrâni se reîntâlnesc în faţa unui anunţ de angajare, atârnat de o uşă ce se încăpăţânează, în chip misterios, să rămână închisă.


Actorii Emilian Mârnea, Florin Călbăjos şi Petre Ancuţa, cei trei clovni din spectacolul de la TNB   FOTO: Florin Ghioca

Din distribuţia spectacolului fac parte Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos - trei dintre cei mai tineri actori ai trupei TNB, care interpretează rolurile celor trei clovni bătrâni. Absolvenţi, în 2011, ai Facultăţii de Teatru din Cluj, la clasa profesorului Miklos Bacs, cei trei actori-muzicieni au mai evoluat pe scenele TNB în spectacolele ”ActOrchestra”, regizat de Horia Suru, ”Magic Naţional”, precum şi în duelul teatral ”Caramitru – Mălăele…”, ambele în regia lui Ion Caramitru.

”Îmi place să fiu provocat şi m-am autoprovocat să conduc această aventură artistică, împreună cu aceşti foarte talentaţi şi tineri actori”, a spus Ion Caramitru.
Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie