Radu Beligan: „Marius Manole este unul dintre acei actori care se nasc o dată la 100 de ani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Beligan l-a premiat pe Marius Manole, vineri seară, la gala Metropolis - 7 ani de spectacol, cel mai longeviv artist al scenei româneşti spunând despre Manole că reprezintă pentru teatrul românesc unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc doar o dată la o sută de ani.

Teatrul Metropolis din Bucureşti a împlinit anul acesta 7 ani de la înfiinţare, motiv pentru care reprezentanţii instituţiei au organizat, vineri seară, o gală în care au premiat şapte tineri actori.

Astfel, Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a fost cel care l-a premiat la Gala Metropolis pe Marius Manole, spunând că destinul acestuia din urmă îl oglindeşte pe al său. Totodată, Beligan a spus că Manole este unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc doar o dată la o sută de ani.

"Să nu mă întrebaţi de ce îl iubesc. Pentru că aşa e el, pentru că aşa sunt eu. Între mine şi Marius Manole sunt 60 de ani, dar destinul lui îl oglindeşte pe al meu. Amândoi ne-am născut pe plaiurile Moldovei, doi băieţi sărăcuţi, dar avizi de învăţătură. Amândoi suntem, într-un fel sau altul, legaţi de dulcele târg al Ieşilor, unde ne-am făcut studiile şi unde, pentru prima oară, am călcat într-un teatru. Aceleaşi începuturi, aceleaşi roluri. Silueta fragilă a tânărului de azi îmi aduce aminte de alura famelică a tânărului de ieri. Puterea lui de muncă, obiect al admiraţiei, dar şi al oprobriului public - trei, patru spectacole pe zi, 'când se mai potoleşte şi ăsta?' - îmi aduce aminte de cea mai frumoasă perioadă din propria-mi tinereţe. De talent, ce să mai vorbim, îl întrece pe al meu. Una peste alta, cred cu tărie că Marius Manole reprezintă pentru teatrul românesc şi pentru generaţia lui unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc doar o dată la o sută de ani", a declarat Radu Beligan, înainte de a-i oferi premiul lui Marius Manole.

Actorul George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, mulţumind pe scenă într-un stil inedit. FOTO: Maria Ştefănescu

În cadrul Galei Metropolis au mai fost premiaţi actorii Andrei Ciopec, Cătălina Bălălău, Diana Cavallioti, Gabi Costin, Anghel Damian şi Diana Roman.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Prințul William, devastat! Moștenitorul tronului britanic e în lacrimi din nou: ”Amintirile vor rămâne”