Poveştile „dilematicilor“. Marius Chivu: „Am trimis o scrisoare la redacţie“

În 1996 eram elevul unui liceu cu profil economic cînd am început să citesc revista Dilema (nu se chema şi „veche” şi, oricum, pe atunci era, la propriu, o revistă încă tînără: apărea dor de trei ani).

Nu-mi amintesc cum am ajuns s-o citesc (poate mi-a recomandat-o cineva? poate am cumpărat-o singur de la chioşc din curiozitate faţă de nume?), dar m-a prins de la primul număr citit. Foarte rar recunoşteam vreo semnătură, dar îmi amintesc că o vreme am ţinut un fel de jurnal de lectură în care-mi notam idei şi titluri de articole cu numărul de apariţie. La chioşcul din cartierul meu veneau doar două-trei exemplare, uneori n-o mai găseam, alteori îl rugam pe vînzător să-mi pună deoparte un exemplar, oricum nu o cumpăram chiar în mod regulat. Apoi Cezar-Paul Bădescu a făcut acel dosar cu Eminescu care parcă mi-a deschis mintea. E posibil că acela să fi fost momentul care mi-a decis soarta de viitor cronicar literar şi scriitor.

Aşa am debutat publicistic în nr. 275 / 1998 al Dilemei, în pagina cititorilor, cu acea scrisoare reprodusă aproape integral şi în Adevărul literar şi artistic. Cînd a tipărit cartea Cazul Eminescu (era prin anul 2000), Cezar Paul-Bădescu a încheiat antologia de texte cu scrisoarea mea. Astfel că Dilema a fost prima mea revistă adevărată, acolo am debutat şi publicistic, şi într-un volum colectiv. Şi încă eram la început.

Am urmărit atunci luni de zile toată polemica stîrnită prin mai toate publicaţiile culturale, inclusiv atacurile la adresa Dilemei şi semnatarilor articolelor din dosar, şi, într-un final, mi-am luat inima în dinţi şi am trimis redacţiei un fel de scrisoare de solidaritate (foarte patetică şi naivă, agresivă pe alocuri).

Aşa am debutat publicistic în nr. 275 / 1998 al Dilemei, în pagina cititorilor, cu acea scrisoare reprodusă aproape integral şi în Adevărul literar şi artistic. Cînd a tipărit cartea Cazul Eminescu (era prin anul 2000), Cezar Paul-Bădescu a încheiat antologia de texte cu scrisoarea mea. Astfel că Dilema a fost prima mea revistă adevărată, acolo am debutat şi publicistic, şi într-un volum colectiv. Şi încă eram la început.

Tot la pagina cititorilor am scris prima dată despre bunicii mei (peste ani aveam să iniţiez şi să coordonez proiectul caritabil Cartea cu bunici în care au scris o sută de scriitori, artişti, jurnalişti etc.), tot acolo am purtat şi prima mea polemică şi tot acolo am publicat o schiţă (cu mine, o ţigancă şi nişte ghiuluri false într-un tramvai).

O altă scrisoare de-a mea, publicată într-un dosar făcut din contribuţiile cititorilor, a fost primul meu text publicat în paginile revistei, apoi Radu Cosaşu mi-a recomandat una din cronicile pe care deja începusem să le public în România literară, iar Alex Leo Şerban a scris foarte frumos despre un eseu de-al meu din Observator cultural.

Simona Sora a fost cea care m-a invitat, prima dată în mod oficial, să scriu la un dosar, Dan Stanciu a publicat şi o fotografie făcută de mine şi, la fix şapte ani de la debutul cu scrisoarea despre Eminescu, Mircea Vasilescu (al cărui student la cursurile de master de la Filologia bucureşteană ajunsesem) m-a întrebat dacă nu vin să mă ocup de pagina de cultură tocmai în locul lui Cezar Paul-Bădescu care tocmai pleca la o bursă în Germania.

Prima mea zi de lucru în redacţia Dilemei a fost 1 aprilie 2005, dar asta mi-a purtat noroc, de vreme ce peste un an aveam să mă număr printre cei care fondau revista Dilemateca, revistă care va împlini şi ea în această primăvară şapte ani.

În astfel de momente, cînd mă gîndesc cum am ajuns eu redactor dilematic, mai că-mi vine să cred că totul a fost o conspiraţie a SMOC-ului (Serviciul Mondial de Organizare a Coincidenţelor).

Prima mea zi de lucru în redacţia Dilemei a fost 1 aprilie 2005, dar asta mi-a purtat noroc, de vreme ce peste un an aveam să mă număr printre cei care fondau revista Dilemateca, revistă care va împlini şi ea în această primăvară şapte ani

Îi datorez Dilemei identitatea mea intelectuală. Şi totul a început cu o revistă cu nume ciudat cumpărată de la un chioşc dintr-un oraş de provincie.