Părintele basmelor românești, adversar al bradului de Crăciun: „Nu mai văzusem decât pe la morți un așa pom împodobit”
0Petre Ispirescu, scriitorul care încă luminează copilăriile cu basmele sale, nu a văzut cu ochi buni apariția pomului de Crăciun în casele românilor. Folcloristului i-a fost teamă că bradul va îndepărta tineretul de obiceiurile dedicate Nașterii Domnului.
Petre Ispirescu a rămas cunoscut în amintirea noastră ca un culegător de basme populare româneşti care avea un har deosebit în a povesti. Cu toate că a fost un adept al creațiilor populare, Ispirescu nu a apreciat tradiția pomului de Crăciun pe care a văzut-o ca „o piază rea, ca o cobe, ca unul ce înfățoșează semnul jalei și se vâră tocmai în sărbătorile aducătoare de veselie ale românului”, se menționează în textul publicat de acesta în revista „Convorbiri Literare”.
Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Scriitorul mărturiseşte că a văzut pentru prima dată un brad de Crăciun în copilăria sa, în casa unui neamț (n.r. celui „din neamurile apusene, fie el catolic, protestant sau orice o fi el acolo, îi zice neamţ").
„Eram copil și văzând pe la Crăciun la o casă un pom gătit, am stat și am căscat și eu gura acolo. Pasămite era pomul Crăciunului. Nu mai văzusem până atunci, decât pe la morți un așa pom împodobit”, spunea folcloristul și prozatorul Petre Ispirescu în cartea „Poveștile unchiașului sfătos”.
Pentru că era obişnuit să vadă bradul doar la moartea unor tineri necăsătoriți l-a apucat „o jale de să ferească Dumnezeu", crezând că asupra familiei a căzut năpasta chiar de preajma Crăciunului.
Pomul pe care l-a văzut în copilăria sa i-a rămas în minte multă vreme. Peste câțiva ani, scriitorul a constatat că obiceiul se răspândeşte rapid. „După ce m-am făcut mare, am văzut că obiceiul pomului de Crăciun se întinde precum se întinde și năvălirea în gloată a străinilor de alt neam în orașele noastre”.
Despre pomul Crăciunului, Ispirescu susținea că „e mai primejdios, fiindcă se lățește printre Românii de sus, printre cei învățați, cei cu dare de mână, cei mai însemnați ai țării, care plutesc, cum se zice, pe deasupra gloatelor și de la dânșii lesne se coboară la cei de jos obiceiurile și apucăturile lor”.
Frica sa era că oamenii vor uita obiceiurile tradiționale: „Nu va trece mult și se va răspândi prin toate stratele poporului, care, Doamne ferește, poate că își va uita de obiceiurile și datoriile părinților lor și contropirea străină va fi mai ușoară”.
„Să ne împotrivim, făţiş şi pieptiş, năvălirii modei”
Petre Ispirescu credea că pomul de Crăciun va diminua importanța obiceiurile străbune și că, astfel, acestea vor dispărea și vor fi înlocuite de cele aduse din străinătate, fie de tinerii plecați la studii, fie direct de persoanele care veneau de afară să se stabilească în țară. Ispirescu propunea păstrarea tradițiilor autohtone: „Să ne împotrivim, făţiş şi pieptiş, năvălirii modei şi să ne mândrim de viţa din care ne tragem".
Apelul său a creat ecou la jumătatea secolului XIX, mai multe publicații ale vremurilor susținând punctul său de vedere.
Timpul a dovedit, însă, că românii și-au păstrat obiceiurile, iar împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini din întreaga lume, împreună cu așteptarea, în seara de Ajun a Crăciunului, a lui Moș Crăciun.
Petre Ispirescu a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf roman. În 1862, acesta a publicat primele șase basme culese de el, în „Țăranul român”, la îndemnul prozatorului Nicolae Filimon.
În 1882, la solicitarea lui Vasile Alecsandri, Ispirescu reunește toate basmele și legendele într-o culegere completă: „Legendele sau basmele românilor”. Alecsandri îi elogiază culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefață a volumului publicat: „Recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna. Prețiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.
Printre cele mai cunoscute basme ale scriitorului regăsim: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Greuceanu”, „Sarea în Bucate” etc.
Petre Ispirescu s-a stins din viaţă în noiembrie 1887, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.