Mozart, detronat în premieră de Beethoven: compozitorul german, cel mai cântat în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ludwig van Beethoven a fost cel mai cântat compozitor în 2016, detronându-l pentru prima dată pe Wolfgang Amadeus Mozart, iar ”Simfonia a V-a” a fost lucrarea cel mai des interpretată din lume, potrivit site-ului Bachtrack.com, specializat în muzica clasică.

De asemenea, Valery Gergiev a fost dirijorul cel mai activ de pe planetă, cu 143 de concerte conduse în 2016, practic şeful de orchestră a dirijat o seară din două. 

Însă statisticile cele mai elocvente sunt cele care îi privesc pe compozitori şi repertoriile cele mai cântate. Pentru prima dată, Mozart este devansat de Beethoven, cu 3.341 de menţiuni, ”Simfonia a V-a” fiind opera cea mai cântată din lume, urmată de ”Simfonia a VII-a”. Şase opere ale celebrului compozitor se regăsesc în top 10. 

Clasamentul celor mai cântaţi compozitori este completat de Bach, Haydn, Schubert, Brahms, Schumann, Ceaikovski, Handel şi Mendelssohn. 

În top 10 al spectacolelor de operă, pe primul loc se află ”Die Zauberflöte/ Flautul fermecat”, de Mozart, ”Le nozze di Figaro/ Nunta lui Figaro”, de Mozart, ”La bohème/ Boema”, de Puccini, ”Carmen”, de Bizet, ”La traviata/ Traviata”, de Verdi, ”Don Giovanni”, de Mozart, ”Madama Butterfly”, de Puccini, ”Il barbière di Siviglia/ Bărbierul din Sevilla”, de Rossini, ”Così fan tutte”, de Mozart, şi ”Tosca”, de Puccini. 

Cei mai solicitaţi pianişti în 2016 au fost în ordinea clasamentului: Daniil Trifonov, Rudolf Buchbinder, Danes Várjon, Jean-Yves Thibaudet, la egalitate cu Nobuyuki Tsujii, Yefim Bronfman (pe locul 6), Sir András Schiff, Nikolai Lugansky, Igor Levit şi Yuja Wang, la egalitate cu Emanuel Ax. 

Companiile de dans cele mai ocupate în 2016 au fost New York City Ballet, Paris Opéra Ballet şi Birmingham Royal Ballet, iar coregrafii moderni cei mai des întâlniţi pe afişe au fost: Jiří Kylián, William Forsythe, Jerome Robbins, Akram Khan, Twyla Tharp, Sol León & Paul Lightfoot, Robert North, Crystal Pite, Arthur Pita, Edward Clug. 

În 2016, site-ul Bachtrack a centralizat în clasamente 32.459 de performanţe. Dintre acestea, 18.046 au fost concerte, 10.086 spectacole de operă şi 4.327 - reprezentaţii de dans. 

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor