Mihai Viteazul avea o amantă blondă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu Mihai şi doamnaVelica

Imaginea voievodului Mihai Viteazul este aşezată pe una dintre cele mai înalte trepte în panteonul figurilor istorice româneşti.

Totuşi de numele şi acţiunile sale se leagă o sumă de controverse: de la motivaţia pentru care a realizat unirea principatelor, până la imaginea sa de simbol al independenţei, şi de la legarea de glie a ţăranilor, până la victoria în bătălia de la Călugăreni.

Cronicile timpului, deşi îi recunosc calităţile militare, îl portretizează în nişte culori destul de urâte, cronicarul Miron Costin scriind despre domnitor: "
Şi era aşa de groaznic Mihai-vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cât, îndată ce au sosit la Suceava, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului, la cetăţi punând oşteni de ai săi pedestraşi […].O! nesăţioasă hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă! Pe cât să mai adauge, pe atâta râvneşte. Poftele domnilor şi a împăraţilor n-au hotar. Având mult, cum n-ar avea nimic le pare. Pe cât îi dă Dumnezeu nu se satură. Având domnie, cinste şi mai mari şi mai late ţări poftesc. Având ţară, şi ţara altuia a cuprinde cască, şi aşa lăcomind la altuia, sosesc de pierd şi al său.[…] Aşa şi Mihai-vodă, vrând sa hie [fie] crai la unguri, au pierdut şi domnia Ţării Munteneşti […]"


Click aici pentru a vedea cum arăta Mihai fără celebra cuşmă

Dincolo de aceste imagini mai rămâne şi viaţa privată a domnitorului, care este departe de a fi exemplară. Moralitatea în privinţa relaţiilor amoroase se pare că nu a fost niciodată punctul forte al lui Mihai Viteazul. Deşi însurat cu doamna Stanca, nu-şi ascundea aventurile. Doamna Velica a fost marea lui pasiune. A cunoscut-o în 1595, când, după victoria de la Călugăreni, a fost invitat la Alba-Iulia, unde Sigismund Báthory l-a primit cu onoruri regale.

Click aici pentru a afla cine era doamna Velica, cum s-au cunoscut şi ce soartă a avut aceasta după asasinarea domnitorului

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani