Mesajul Patriarhului Daniel pentru români cu ocazia Noului An

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Preafericitul Daniel, urează românilor, la începutul Noului An, ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precizând că în 2015 îşi doreşte intensificarea vieţii spirituale şi a misiunii pastorale a BOR în parohii şi mănăstiri, scrie Mediafax.

În mesajul adresat cu ocazia intrării în 2015, Preafericitul Părinte Daniel îi îndeamnă pe credincioşi să privească fiecare clipă cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate. „Anul Nou în care am intrat este un alt dar de la Dumnezeu pentru noi. De aceea se cuvine ca acum la cumpăna dintre ani, să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii pentru oameni. Astfel, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării timpului pierdut în păcat, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi multiplicare a darurilor primite de la Dumnezeu“, se arată în mesajul Patriarhului, publicat de Mediafax. 

Totodată, acesta reaminteşte că Sfântul Sinod al BOR a declarat 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii: „Dorim astfel să intensificăm viaţa spirituală şi misiunea pastorală a Bisericii noastre atât în parohii, cât şi în mănăstiri.“

„Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul veacurilor, să binecuvânteze anul în care am intrat, să ne dăruiască credinţă statornică şi timp de pocăinţă, vieţuire sfântă, cu fapte bune, precum şi îmbelşugarea roadelor pământului“, se mai arată în mesajul de Anul Nou.

În 2015, Biserica Ortodoxă Română aniversează o serie de evenimente importante din istoria sa, între care 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei BOR (aprilie 1885), 90 de ani de la ridicarea BOR la rangul de Patriarhie (februarie 1925) şi şase decenii (octombrie 1955) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări), mai notează Mediafax. 


Mai puteţi citi:

PF Daniel primeşte salariu pentru un hobby De ieri circulă-n presă salariul PreaFericitului Daniel, despre care oricum ştiam de ani buni că-i măricel. E atât de mare c-o face şi pe Andreea Esca să se gândească de două ori înainte să mai accepte glumele despre remuneraţia ei.

Salariul Patriarhului Daniel este de 13.900 de lei, din care preafericitul donează lunar 6.000 de lei Patriarhul Daniel primeşte un salariu lunar net de 13.900 de lei din care donează lunar 6.000 de lei pentru construirea mănăstirii din satul său natal şi pentru ajutorarea angajaţilor săraci.

Patriarhul Daniel le cere senatorilor să respingă iniţiativa legislativă a lui Remus Cernea de eliminare a Religiei din şcoli Patriarhul Daniel le-a transmis senatorilor, printr-o scrisoare, să respingă iniţiativa legislativă a deputatului Remus Cernea, care prevede eliminarea din programa şcolară obligatorie a orelor de religie, pentru a fi înlocuite cu o oră de "Etică şi cultură civică". Contactat de "Adevărul", purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a prezentat argumentele pentru această solicitare.

Patriarhul Daniel şi cotirea ideologică de la ora 17.00: „În istoria poporului român, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru“ Liderul Bisericii Ortodoxe Române a formulat o declaraţie cu „schepsis“ imediat după ce a ieşit din secţia de votare, în seara zilei de 16 noiembrie, după ce a evitat să comenteze în ultimele două săptămâni acuzaţiile de implicare în campania electorală a clericilor ortodocşi.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice