Măsuri de siguranţă înăsprite la Edinburgh, la 70 de ani de la înfiinţarea primelor două festivaluri de teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, pe 4 august, Edinburgh, capitala Scoţiei, a început celebrarea a 70 de ani de la înfiinţarea primelor festivaluri ale oraşului. Organizatorii au înăsprit măsurile de siguranţă pentru participanţi pe parcursul celor trei săptămâni ale festivalurilor, după informează bbc.com. Festivalul Internaţional din Edinburgh şi Festivalul Fringe vor include 3.398 de spectacole în 300 de spaţii, în perioada 4 - 28 august.

Reprezentanţii mai multor spaţii în care vor avea loc evenimente (spectacole de operă, muzică, teatru, dans şi comedie) în cadrul festivalurilor au transmis că vor verifica în premieră genţile participanţilor.

De asemenea, în oraş au fost instalate bariere cu scopul de a împiedica posibile atacuri teroriste de tipul celor în care pietonii sunt loviţi de maşini. 

Festivalul Internaţional din Edinburgh se va deschide cu ”Bloom”, un spectacol de lumini şi sunet, care va transforma piaţa St Andrew a oraşului.

Între vedetele care participă la Festivalul Fringe se numără actorul de comedie Craig Ferguson, care a mai luat parte la o ediţie a festivalului în urmă cu 23 de ani. Craig Ferguson, fost prezentator al emisiunii ”Late Late Show” în SUA, nu va prezenta un număr de stand-up, ci programul său de radio.

Ediţia din acest an a Festivalului Fringe îl va include în program de Alex Salmond, prim-ministrul scoţian. Acesta va apărea în 15 spectacole, care deja sunt sold-out. Spectacolul fostului lider al Partidului Naţional Scoţian este descris drept „un festival al distracţiei, prieteniei şi libertăţii”, dar şi o oportunitate pentru public să afle ”ce crede el cu adevărat”.

De asemenea, liderul laburist Jeremy Corbyn urmează să apară într-un show, la sfârşitul lunii august.

Ca de obicei, politica la nivel mondial va fi o temă predominantă în show-urile Festivalului Fringe, cu producţii cu subiecte precum Donald Trump şi Brexit. 

Ediţia din acest an a evenimentului va include şi nouă spectacole de operă, inclusiv ”Macbeth”, de Giuseppe Verdi - spectacol care a avut loc şi în prima ediţie a festivalului.

Festivalul Internaţional din Edinburgh a fost înfiinţat după doi ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, drept o „nouă platformă pentru înflorirea sufletului uman”.

Festivalul Fringe a apărut în acelaşi an, când opt grupuri teatrale au vrut să participe la Festivalul Internaţional din Edinburgh, fără să fie invitate.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi