Cum s-a prăbuşit mitul generalului Alexandru Averescu

”În toamna anului 1919, popularitatea lui Averescu ajunsese la apogeul ei. […] Printre ţărani, numele lui Averescu era pe toate buzele; în el se cristalizau nădejdile, numai de la el se aştepta minunea unui trai lipsit de griji şi de nevoi. Popularitatea lui era ceva mistic, ceva supranatural şi fel de fel de legende începuse să-şi facă drum în jurul acestui nou Mesia al neamului românesc”

 Acestea sunt cuvintele prin care Constantin Argetoianu descrie în memoriile sale imaginea lui Alexandru Averescu în anii ce au urmat Primului Război Mondial. Abiltiatea de care acesta a dat dovadă pe front, dar şi victoriile obţinute de armata română sub conducerea sa la Mărăşti şi Oituz au creat un adevărat mit în jurul persoanei generalului Averescu. Capitalul de popularitate s-a risipit însă foarte repede. A fost nevoie de trei mandate în fruntea guvernului şi de câteva promisiuni nerealizate pentru ca imaginea generalului să scadă exponenţial, faţă de momentul 1918.

Cariera

Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în Ismail. Fiul al unui fost ofiţer în armata ţaristă, tânărul Averescu urmează iniţial cursurile Seminarului Teologic din localitatea natală. Renunţă  însă după numai un an pentru a pleca la Bucureşti şi pentru a participa ca voluntar la Războiul de Independenţă. Dupa această experienţă, Averescu decide să urmeze o carieră militară şi astfel se înscrie la Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu. Urmează apoi cursurile Şcolii Superioare de Război din Torino, al cărei absolvent devine în 1886.

Click aici pentru a citi continuarea articolului!