Cât de mult se stresează femeile. Tehnici de gestionare a stresului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile sunt subapreciate la locul de muncă. FOTO Shutterstock

Astăzi, femeile sunt victimele unei societăţi în cadrul căreia stresul joacă un rol major, relatează „The Huffington Post“. Cum să scapi de tensiunea acumulată la serviciu? Transformă-ţi colegii în prieteni de nădejde, stabileşte-ţi clar obiectivele de lucru şi nu-ţi neglija viaţă socială, aceastea sunt câteva dintre ingredientele reţetei ce elimină agitaţia din viaţa ta.

Potrivit Asociaţiei Americane de Psihologie, femeile prezintă, în prezent, un nivel mai ridicat de stres faţă de bărbaţi, pentru că ele se consideră subapreciate la muncă, prost plătite şi, nu în ultimul rând, supuse unei tensiuni majore pe durata unei zile de lucru.

Publicaţia „The Wall Street Journal“ a reprodus, în cadrul unui articol numit „Stresul la birou“, o cercetare ce însuma o serie de statistici privind stresul la care oamenii sunt supuşi atunci când lucrează. Aproximativ 32 % dintre femeile intervievate au mărturisit că angajatorii nu le oferă destule oportunităţi de promovare, în timp ce 38% dintre reprezentantele sexului frumos au declarat că nu primesc „salarii adecvate muncii prestate“ în comparaţie cu bărbaţii.

În plus, femeile care au un job stresant pot să aibă un atac de cord sau se confruntă cu atacuri de apoplexie.

Cum să faci faţă stresului la locul de muncă

Stresul influenţează modul în care oamenii îşi desfăşoară activitatea şi, de cele mai multe ori, este principalul motiv pentru care mulţi decid să demisioneze. Cum ar trebui să luptăm contra acestei boli psihicie? Cotidianul american „Huffington Post“ a găsit răspunsul la această întrebare şi oferă cititorilor câteva tehnici de gestionare a stresului.

Ţine cont de lucrurile bune

Există foarte multe zone care necesită îmbunătăţiri, dar nu te poţi axa pe toate şi nici nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea. Trebuie să te concentrezi pe ceva anume, de preferat, lucrurile ce-ţi provoacă plăcere şi nu cele care ilustrează aspectele negative ale vieţii. Ce realizări ai avut până acum şi ce sarcini ai îndeplinit cu plăcere la locul de muncă? Poate că-ţi place să lucrezi în echipă sau poate ai primit laude din partea colegilor pentru modul în care ai rezolvat o problemă. Este foarte important să te concentrezi pe lucrurile care îţi produc plăcere şi îţi oferă o stare de bine decât să te ancorezi, zi de zi, în conflicte sau situaţii tensionate.

Investeşte în relaţiile de muncă

Probabil îţi vezi colegii de muncă mai des decât te întâlneşti cu prietenii şi rudele, iar acest lucru poate fi, pentru mulţi, destul de frustrant. Totuşi, relaţiile pe care le formezi la muncă sunt foarte importante pentru că datorită lor poţi preveni anumite conflicte şi lega prietenii puternice la care vei apela în situaţii dificile. Cum îţi transformi colegul de serviciu într-un camarad de încredere? Pauzele de ţigară luate împreună sau ieşirile în oraş la o bere sunt o reţetă a succesului.

Motivul pentru care încă mai eşti acolo

Un salariu mare şi câteva prime de vacanţă sunt două argumente importante pentru care nu ar trebui să renunţi la jobul tău, dar oportunităţile ce pot să apară în cariera ta nu se sfârşesc aici. Rezultatele cercetării au demonstrat că oamenii luptă contra stresului, apelând la conexiunile create la serviciu şi la scopul muncii lor. Dornici să ajute clienţii să depăşească o problemă sau să ofere anumite servicii şi bunuri, oamenii luptă contra stresului.

Nu-ţi neglija viaţa socială

Este foarte important ca în afara şedinţelor de serviciu, programul tău să conţină şi câteva întâlniri cu prietenii sau alte evenimente sociale. Prânzurile luate cu partenerul sau plimbările în parc sunt activităţi recomandate pentru a te detensiona şi a ieşi din monotonie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite