Vacanțele exotice se vând în România ca pâinea caldă: „Efectiv au explodat cererile”

0
Publicat:

Chiar dacă petrec Crăciunul în familie, mulți români aleg să meargă de Revelion în destinații exotice, unde prețurile nu sunt deloc mici. Potrivit reprezentanților agențiilor de turism, cererile pentru vacanțe exotice au explodat în acest an.

Plajă din Maldive FOTO Pixabay

„De Revelion, cele mai interesante destinații din punct de vedere al raportului preț-calitate sunt Egipt și Tunisia. Apoi urmează destinațiile exotice. Anul acesta, au explodat efectiv. Zanzibar, Maldive, Oceanul Indian, Caraibe, Mauritius, Punta Cana, Republica Dominicană, Cuba, Mexic sunt de interes. Există chartere către aceste destinații sau agențiile au creat pachete presetate și s-au vândut ca pâinea caldă, deși au niște tarife destul de mari”, a declarat pentru „Adevărul” Raluca Ungureanu, reprezentantă a unei agenții de turism.

Raluca Ungureanu a declarat că în perioada Revelionului sunt 2-3 chartere pe destinație în fiecare săptămână.

„Probabil oamenii mai au încă bani la ciorap. Tarifele încep de la 4.500 de euro și ajung la 10-12 – 14.000 de euro pentru o familie de două persoane. Egiptul este mai accesibil. Vorbim de prețuri de 1.200 – 1.500 de euro. Dar există o mare cerere pentru destinațiile exotice”, a mai declarat Raluca Ungureanu.

Resetarea din pandemie

Gabriela Petcana, antreprenor în turism de peste 20 de ani, a declarat că interesul românilor pentru vacanțe exotice a crescut în pandemie, iar de atunci cererea este în continuă creștere.

„Eu am simțit încă din timpul pandemiei că a apărut trendul acesta. În 2020 erau o grămadă de destinații închise, nu se putea călători decât în diferite destinații exotice. E un cerc vicios. Ai oferte bune, vinzi bine, nu ai oferte bune, nu vinzi pentru că nu e prețul competitiv. În momentul de față avem oferte bune pentru că sunt zboruri directe și către Maldive și către Zanzibar. Automat, dacă ai un zbor direct de 7-9 ore către o destinație exotică, e foarte căutată. Automat și prețul este mai ieftin și merg foarte bine”, a explicat Gabriela Petcana.

Specialista în turism a explicat că vacanțele exotice sunt foarte căutate în ciuda prețurilor piperate pentru că după pandemie a apărut o schimbare de comportament a turiștilor.

„După pandemie ni s-au reașezat valorile. Apreciem timpul de calitate împreună cu prietenii, cu familia. Apreciem relaxarea și nu mai punem preț atât pe valorile materiale. A fost ca o resetare. Asta simțim în continuare”, a mai declarat Gabriela Petcana.

„Un singur cuvânt: Superb!”

Într-un grup dedicat impresiilor de călătorie în Maldive o româncă a avut numai cuvinte de laudă, spunând că totul este la superlativ.

„Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt descriptiv aș spune cu siguranță: Superb! Aceasta insuliță are tot ce îti trebuie/poți dori. De la mâncare foarte bună și diversificată la sporturi pe apă, o zonă de spa imensă, pescuit la apus și tot felul de alte activități. Nu mai zic de amabilitatea personalului care este deja cunoscută în această zonă”, a scris românca. 

Complex turistic din Maldive FOTO Arhivă
Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese