Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe planetă”

0
Publicat:

România are avantajul de a fi un punct de plecare în vacanțe mai puțin costisitoare în Europa, spun unii dintre amatorii de călătorii. Cu cheltuieli minime, spun aceștia, au avut ocazia să viziteze locuri extrem de spectaculoase.

Peisaj din Norvegia. Foto: Freepik.com

Numeroși români se gândesc la început de an la concediile din 2025, însă pentru unii dintre ei vacanțele considerate „exotice”, în care estimează că ar cheltui mii de euro, au fost excluse, relatează aceștia pe rețelele sociale.

Unii dintre ei spun că nu și le permit ori în cazul în care au suficienți bani pentru astfel de lucruri, nu le mai văd rostul, atât timp cât, trăind în România au avantajul că pot vizita Europa cu doar câteva sute de euro de buzunar.

Călătorie în Norvegia la preț redus

Un român a relatat cum a reușit să străbată Europa, până pe coasta de nord a Norvegiei, cu doar 1.000 de euro.

„Cu 5.000 de lei am fost până la Nordkapp, în Norvegia, cu mașina personală, 9.000 de kilometri, din care cam 3.500 de lei a costat motorina. Am dormit în mașină (în mare parte, pentru că este mai fain să te oprești oriunde când vrei să vizitezi și să nu îți faci griji că ajungi la următorul loc de dormit. Mi-am luat mâncare de acasă, dar, ce-i drept eu mănânc extrem de puțin. Cu acești bani am călătorit timp de 12 zile și am văzut unele dintre cele mai frumoase locuri de pe planetă. Am avut libertate totală. Un pachet turistic m-ar fi costat 1.000 - 3.000 de euro și nu aș fi văzut nici cinci la sută din ce am văzut eu”, susține acesta pe platforma Reddit.

De multe ori, concediile pot fi mai ieftine în Occident decât în România, susține un alt român, povestindu-și experiențele personale.

Nordkapp. Sursa: Wikipedia.

„Poți să mergi în vacanțe în Europa la prețuri accesibile. Pentru trei nopți în iunie, în Zadar (Croația), costurile ajung la 180 de euro, biletele de avion și cazarea, pentru două persoane. Pentru patru nopți în Malta, în octombrie, ne-a costat pe fiecare circa 130 de euro, cazarea și biletele de avion. Merg în Viena cam la două luni, dar nu am plătit mai mult de 70 de euro pentru avion dus- întors, cu excepția perioadei Crăciunului. Am găsit cazare la prețuri decente. Iar în Creta am stat o săptămână, toamna, plătind cazarea circa 250 de euro”, spune un alt amator de excursii.

Pentru un alt român, o săptămână la schi în Munții Caucaz, în Georgia, a însemnat cheltuieli de 1.500 de euro, prețul incluzând biletele de avion, cazarea, mâncarea, echipamentul de schi închiriat, costurile instalațiilor de schi, afirmă acesta.

Unii români se consideră prea săraci pentru vacanțe pe litoralul românesc, astfel că preferă să își plănuiască sejururi în Bulgaria și Grecia.

„Acum 15 ani, dacă mergeai în Grecia erai cineva”, își amintește unul dintre aceștia.

„Am văzut o ofertă pentru un zbor la Milano de zece euro. Am calculat că un weekend la Milano ne-ar fi costat mai puțin decât unul la Sinaia”, spune un alt român.

Transportul public încurcă planurile românilor

Mulți dintre amatorii de călătorii spun că au ajuns la concluzia că excursiile externe au devenit mai confortabile decât dacă ar fi ales România pentru vacanțe.

„Am vrut să merg în Oradea sau la Iași, dar am ajuns până la urmă la Bruxelles. Avionul m-a fost 250 de lei, iar către Oradea ori Iași ar fi fost 800 de lei. Trenul îmi consuma prea mult timp din vacanță, iar carnet de șoferi nu am”, scrie unul dintre ei.

Un alt român a remarcat același lucru, după ce a plănuit să își trimită părinții într-o stațiune din România.

„Locuiesc în Brașov și am vrut să îi trimit pe părinți la băi, la Căciulata. Am calculat că dacă mergeau cu trenul și schimbau maxi-taxiuri, pierdeau vreo 16 ore pe drum. Am încercat la Băile Olănești, dar trebuiau să meargă în București și să ia autocarul de acolo, astfel că în loc de patru ore, ar fi făcut vreo opt ore pe drum. La Sovata este mai aproape, dar cazarea pentru patru nopți îi costa vreo 3.000 de lei. Cel mai simplu mi s-a părut să le cumpăr bilete pentru a zbura cu avionul din Brașov la Budapesta, la vreo 200 de lei”, a relatat acesta.

Alți români spun că au reușit să rezolve problema cazării în concedii, fără prea multe bătăi de cap.

„În ultimii trei ani pentru noi vacanța a însemnat să legăm rulota de mașină, să luăm câinii cu noi și să explorăm tot felul de locuri prin țară. Să fim doar noi într-un peisaj frumos, să mâncăm ce mâncăm și pe acasă, fără pretenții, iar singura cheltuială mai mare să fie prețul combustibilului. Deocamdată este perfect așa”, crede o româncă.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie