Pârtiile din Maramureș îi așteaptă pe iubitorii sporturilor de iarnă. Ce tarife sunt practicate FOTO

0
Publicat:

În plin sezon, pârtiile din Maramureș sunt pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Zăpada este numai bună pentru schi ori alte sporturi de iarnă, iar dacă nu ar ninge, tunurile de zăpadă sunt o soluție.

Telegondola de la Borșa FOTO Facebook Borșa Maramureș România

La Borșa sunt în total șapte pârtii de schi. Patru instalații de tansport pe cablu ce deservesc, fiecare, câte două pârtii de schi, pe trei versanți.

Telegondola care circulă pe o distanță de 2,6 kilometri are o capacitate de 1.800 de persoane pe oră, iar pârtiile au o capacitate de 5.000 până la 7.000 de schiori.

Pârtia de schi olimpică, are o lungime de 2.980 de metri, iar diferenţa de nivel este de 770 metri şi are o lăţime de 60 metri.

Alte două pârtii cu o lungime de 3.000 de metri, respectiv 4.000 de metri, s-au dat în folosință relativ recent. Prima este dotată integral cu nocturnă și pot fi acoperite cu zăpadă artificială, dacă este cazul.

Prețul pentru un adult la telegondolă este 25 lei/persoană (urcare sau coborâre). Tarife urcare + coborâre adulți: 40 lei/persoană, iar abonament pe zi este de 100 lei. Traseul durează circa șapte minute.

La Borșa se ajunge pe DN 18 și este un drun de aproximativ două ore și jumătate.

Cavnic, cea mai accesibilă pârtie

Domeniul schiabil din Cavnic măsoară 8,5 kilometri lungime şi este format din pârtiile Roata şi pârtiile Icoana, ambele zone beneficiind de instalații de iluminare nocturnă. La Cavnic sunt șapte pârtii cu instalații de transport pe cablu, și multe alte beneficii.

Tarifele pentru skipass sunt 40 de lei pentru o oră, 70 de lei pentru două ore, 90 de lei pentru trei ore li 110 lei pentru șase ore.

Pârtia de la Cavnic este dotată cu nocturnă FOTO Facebook Cazare Cavnic

Aici începătorii se pot bucura de lecții de schi, contra cost. Lecția privată individuală costă 150 lei/persoană/oră, iar pentru 2 persoane este 125 lei/persoană/oră. Pentru mai multe persoane, se oferă reduceri sau un timp mai îndelungat de practicare.

Localitate Cavnic se află la aproximativ 30 de kilometri de Baia Mare și se ajunge pe DN 18 până la Baia Sprie și apoi pe DJ 184.

Izvoare, cea mai bună pârtie pentru începători

Stațiunea Izvoare are cinci pârtii de schi, iar teleschiul funcționează între orele 09.00-17.00.

Pârtia Cora de la Izvoare FOTO pe-harta.ro

Stațiunea este situată la 27 km de la Baia Mare și se ajunge pe DJ 183. Pârtia de schi Cora are o lungime de 730 m, un grad de dificultate mediu, o diferență de nivel de 125 m și nu beneficiază de iluminare nocturnă sau zăpadă artificială, fiind deservită de teleschi. Este cea mai mare pârtie din zonă, desfășurându-se pe 2,96 ha.

Pârtia de la Șuior, ideală pentru amatorii de senzații tari

Pârtiile de schi ale Complexului Turist Șuior au o lungime de 3.600 m și sunt cotate ca fiind de dificultate medie. Zonele cu porțiuni mai line alternează în cu cele de dificultate mai ridicată.

Pârtiile sunt dotate cu instalaţie de producere a zăpezii artificiale, instalaţie nocturnă pe o lungime de 1500 m, un telescaun cu o capacitate de 1.200 persoane pe oră.

Pentru începători și copii există o pârtie special amenajată, dotată cu bandă transportoare de ultimă generație, iar monitorii de schi sunt prezenți în permanență pe pârtie, gata să-i ajute pe cei interesați.

Pârtia de la Șuior FOTO Facebook Turist Șuior

Telescaunul funcționează zilnic în intervalul: 8:00 - 22:00. Pornirile se fac la fiecare oră fixă, iar tariful este de 25 de lei pentru o călătorie dus-întors.

Stratul de zăpadă măsoară 30 cm la bază și 40 cm la cota 1.000.

Cazare în căsuțe de lemn la Șuior FOTO Facebook Turist Șuior

La Șuior se ajunge pe DN 18 până în Pasul Gutâi, apoi DJ 183C, stațiunea fiind la o distanță de aproximativ 30 de kilometric de Baia Mare.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein