Cum sunt țepuiți românii în concedii: „Bineînțeles că era o mare vrăjeală!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conaționalii care au ales să își facă concediile în Bulgaria sau Grecia au avut parte în unele cazuri de surprize de proporții, constatând că au fost înșelați pe față.

Românii au constatat că prețurile din meniu nu sunt aceleași cu cele de pe bon FOTO Shutterstock

Românii care au căzut victime ale înșelătoriilor în Bulgaria sau Grecia le-au povestit în mediul online, astfel încât alți conaționali să le poată evita.

De pildă, un român a scris pe Facebook că a descoperit că nota de plată primită la o terasă din Bulgaria era umflată serios după ce a verificat prețurile afișate în meniu.

„Întorși recent din Thassos și fiind extrem de obosiți de pe drum, am poposit în Bulgaria in localitatea Arbanasi pentru a ne odihni peste noapte, iar după ce ne-am cazat, am ieșit în oraș sa luăm masa.

În centrul orasului, am fost abordați în fața unui restaurant de către un tânăr bulgar, care foarte prietenos ne-a invitat în restaurant și ne-a prezentat meniul scris atât în bulgară, cât și în engleză, detaliat cu poze foarte atrăgătoare.

Când a sosit ceea ce am comandat, am rămas complet stupefiați, nu arătau deloc ca in imaginile din meniu. În sfârșit, am servit cele aduse, după care, am cerut nota de plată.

Aici surpriză, nu ne-a adus nimic fiscalizat și nici măcar nu ne-a dat un bon scris de mână, am plătit suma cerută cu cardul și am plecat.

Odată ajunși la locația unde ne-am cazat am căutat acest restaurant Arbat Guest Rooms pe google si citind recenziile tuturor care au fost acolo si făcând socoteala, ne-am dat seama că am fost înșelați cu 50% mai mult decât prețul din meniu.

În concluzie, vă recomand să nu călcați niciodată în această locație, mai bine intrați în locația de peste drum (nu știu cum se numește, dar are o moară de apă artizanală la intrare) acolo nu te racolează nimeni și cred că este mult mai ok, având foarte mulți clienți", a scris românul pe grupul Forum reclamații, potrivit ziare.com.

„Au încurcat notele de plată”

O româncă a trecut printr-o situație asemănătoare în Grecia.

„Să evitați această terasă din Stalis, încarcă nota de plată, dar nici nu fac bon fiscal, vin cu o hârtie din carton și ți-o prezintă!

Când le atragi atenția dau vina unul pe altul. Erau alături de noi în lateralele mesei noastre, alți clienți, au încurcat acele note de plată între mese! Evitați să vă stresați!", a scris femeia pe același grup.

„Toate pozițiile de pe notă erau umflate”

Și pe Forum Creta un român a relatat cum a fost înșelat.

„Personalul este amabil, te întâmpină cu un "bine ai venit" sau "ce faci", mâncarea este medie ca gust, însă surpriza vine la final, odată cu nota de plată, când toate pozițiile de pe notă erau umflate cu 0,5 € până la 2,50 €!

Am cerut meniul să comparăm preturile, a venit chelnerul să ne traducă, a zis că nu este el de vină, ci șeful care a întocmit nota, am chemat șeful, însă acesta tocmai plecase, bineînțeles că era o mare vrăjeală!

Ospătarul a acceptat că prețurile nu sunt corecte, a tăiat cu pixul pe notă la fiecare poziție și a scăzut corespunzător nota finală, am plătit cu cardul, însă nu ne-a înmânat nimic: nici bonul fiscal, nici nota, nici chitanța de la plata cu cardul, probabil pentru a nu avea vreo dovadă!

Nu în ultimul rând, băieții ăștia țineau berea și coca cola direct în bătaia razelor soarelui, la o temperatura de peste 40 de grade!".

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța