Cine e cea mai tânără persoană care a fost în toate țările de pe glob. Cât l-a costat experiența. Prima oară a fost în România

0
Publicat:

În vârstă de doar 23 de ani, un neamț a devenit la finalul lunii aprilie cea mai tânără persoană din lume care a vizitat fiecare țară de pe glob. Interesant este faptul că prima țară vizitată de tânăr a fost chiar România.

Luca Pferdmenges la Iași în 2021 FOTO Facebook

Luca Pferdmenges, în vârstă de 23 de ani, a realizat impresionanta performanță după ce a aterizat în Palau, o națiune insulară din vestul Oceanului Pacific. Luca locuiește acum în Dubai, dar se întoarce des în Germania, țara sa natală. Luca a acceptat provocarea monumentală în 2017, în timp ce lucra ca jongler la un circ ambulant. Opt ani mai târziu, a devenit cel mai tânăr om care a vizitat toate țările din lume.

„La sfârșitul anului 2017, am făcut prima mea călătorie solo cu un prieten în România, Slovacia, Ungaria și alte țări balcanice. Primele călătorii au fost în principal în Balcanii Europei și am mers în țări precum România, Bulgaria și Polonia - unele dintre țările mai ușor de vizitat. În România chiar am revenit în 2021, am fost la București și Iași, mi-a plăcut foarte mult”, a declarat tânărul pentru cotidianul britanic The Sun.

Unele dintre călătoriile lui Luca au durat doar câteva zile, ceea ce i-a permis să călătorească cu un rucsac și o sacoșă mică pentru mâncare și băutură.

A rămas în alte locuri pentru câteva luni, dar a spus că aceste călătorii au fost mult mai dificile, deoarece avea nevoie de mai multe bagaje. Luca și-a finanțat călătoriile în principal prin parteneriate cu branduri, cheltuind aproximativ 85.000 de lire sterline pentru a vizita cele 195 de țări de pe glob.

„Trebuie să oferiți fiecărei țări o șansă”

Creatorul de conținut din Mönchengladbach, Germania, a împărtășit destinațiile sale preferate din aventurile sale.

„Îmi place să evaluez țările în funcție de categorii precum siguranța și accesibilitatea, dar aș spune că Mexic, Brazilia și Columbia sunt preferatele mele”, precizeză Luca.

În ceea ce privește orașele, i-a plăcut foarte mult Tel Aviv din Israel.

Tânărul originar din Germania a subliniat că cea mai bună mâncare pe care a încercat-o a fost în Etiopia, în timp ce cele mai subestimate destinații ale sale au fost Uzbekistan, Kazahstan și Myanmar.

Luca are un mesaj special pentru pasionații de călătorii: „Trebuie să oferiți fiecărei țări o șansă. Trebuie să fiți deschiși la minte. Una dintre cele mai importante concluzii pe care le-am tras din aceste călătorii este că oamenii sunt mai amabili decât crezi. Am mers pe străzile din Haiti, am fost în cartierele dure din Venezuela și am vizitat unele dintre cele mai periculoase țări din lume, și am fost întâmpinat cu zâmbete și inimi deschise. Nu-mi pasă deloc de recordul mondial, pentru că am și alte recorduri mondiale Guinness din jongleriile mele. Pentru mine, totul se rezumă la experiențe, lecții și învățare”.

Luca Pferdmenges este cel mai urmărit creator de conținut de călătorii pe TikTok, cu peste 3 milioane de fani.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”