Amendă uriașă primită de o agenție de turism autohtonă după vacanța ratată a unei familii de români în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O agenție de turism din Deva a fost amendată cu suma de 75.000 de lei după ce o familie de români care a cumpărat o vacanță într-un hotel de patru stele din Zakhyntos (Grecia) a reclamat că în cameră era mucegai, iar hotelul era sub standardul de patru stele plătit. Judecătorul a menținut sancțiunea, dar sentința nu este definitivă.

Românii au cumpărat un sejur la un hotel de patru stele din Zakynthos

O familie de români care a mers în vara anului 2022 în vacanță în Zakhyntos (Grecia) a depus plângere la Protecția Consumatorului după ce a cumpărat un sejur la un hotel de patru stele, iar „condițiile din acest hotel nu erau nici pe departe cele ale unui hotel de patru stele”.

Familia de români a reclamat: mucegai în cameră, faianță spartă în baie, mizerie în cameră și în baie, camere neaerisite, lipsa aerului condiționat, lipsa plaselor (împotriva insectelor) de la ferestre, dulap de haine neconform, lipsa prosoapelor, lenjerie de pat îmbâcsită, lipsa dotărilor aferente, „nefiind îndeplinite condițiile standard pentru un hotel de categoria celui de patru stele”.

În plângerea făcută, turistul a arătat că a contactat agenția și „deși i s-a promis că problema se va rezolva, reprezentantul agenției a ales, la un moment dat, să nu mai răspundă la telefon”.

În urma reclamației depuse la Protecția Consumatorului, agenția de turism a promit două amenzi în valoare totală de 75.000 de lei pentru că: „nu a depus eforturile necesare soluționării favorabile a cerințelor pertinente ale consumatorului, acţiune ce ar încălca exigenţele diligenţei profesionale” și „a făcut publicitate unui hotel partener fără să se asigure că acela îndeplinește condițiile categoriei de clasificare promovată, faptă considerată practică comercială incorectă”.

Contestația agenției de turism

Procesul-verbal a fost contestat de agenția de turism în instanță. Agenția a reclamat că, deși i s-a cerut să prezinte o serie de documente „în momentul în care reprezentantul societăţii, i-a predat comisarului punctul de vedere și documentele care dovedesc temeinicia celor susținute, inclusiv certificatul de clasificare menționat anterior, reprezentantul intimatei (n.r. Protecției Consumatorului) a precizat că petenta va fi sancționată contravențional, cu toate că nu citise apărările formulate în scris şi nici nu analizase înscrisurile depuse”.

„Intimata nu a urmărit niciodată să analizeze şi să soluționeze în mod obiectiv reclamația, ci a decis sancționarea contravențională chiar din momentul primirii reclamației”, a reclamat agenția de turism. Firma amendată a mai arătat că turistul care a depus reclamația este antrenor de Taekwondo, fiind fostul antrenor al copiilor unei comisare de la Protecția Consumatorului.

Sancțiunile, menținute de instanță

Judecătoria Deva a respins cererea de chemare în judecată, menținând sancțiunile în valoare de 75.000 de lei aplicate de Protecția Consumatorului.

„Întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea menţionată în procesul verbal de contravenţie şi nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanţa constată că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie instituită de lege în favoarea sa. Astfel, instanţa reţine, faptul că, din probele administrate în cauză (înscrisurile depuse de părți și declarația martorului audiat), nu rezultă că petenta nu a săvârșit faptele pentru care a fost sancționată”, se arată în sentința Judecătoriei Deva, care nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie