Burnoutul parental. Când epuizarea emoțională devine furie și vinovăție

Pe un grup online, o mamă de 33 de ani povestește cum oboseala zilnică a început să se transforme în reacții de furie. De trei ani spune că este în concediu de creștere a copilului, are doi copii mici și nicio formă de sprijin constant. Se simte prinsă „într-un cerc din care nu poate ieși”, cu zile identice și fără spațiu personal. Soțul său pleacă dimineața devreme și se întoarce seara târziu, iar ea îl înțelege, dar simte că a ajuns într-un punct de epuizare totală: „Nu mai am nevoie nici de bani, nici de nimic.”

De altfel, mărturisește cum, într-o seară, în timp ce vorbea la telefon, fiica ei de șapte ani a insistat să-i arate ceva pe propriul device și a tot mărit volumul muzicii, pentru a-i atrage atenția. A pierdut controlul și a aruncat telefonul copilului afară, „fără să își dea seama”. Câteva zile mai târziu, un alt episod a scos la iveală aceeași tensiune: copiii au găsit dulciuri ascunse și le-au mâncat seara, deși în familia lor exista o regulă clară. A urmat o reacție impulsivă: ciocolata a fost aruncată la gunoi, tonul a crescut, iar seara s-a terminat cu lacrimi și vinovăție.

Femeia se descrie drept o mamă implicată, atentă și prezentă în viața copiilor, dar recunoaște că simte cum epuizarea i-a acaparat echilibrul emoțional. Confesiunea sa surprinde o realitate tot mai comună în familiile tinere: burnoutul parental.

Oana Doruș, psiholog clinician, explică pentru „Adevărul” că aceste reacții nu sunt despre lipsă de iubire, ci despre un corp și o minte duse la limită. „E nevoie de un sat ca să crești un copil. Cândva, acest sat era real: bunici, vecini, prieteni, comunități care împărțeau munca și grijile. Astăzi, părinții cresc copii aproape singuri, într-o societate care valorizează autonomia, dar lasă oamenii fără rețele de sprijin. Rezultatul este un paradox: avem mai multă informație, mai multă alfabetizare și conștientizare emoțională, dar și mai multă epuizare”, spune ea.

Furia ca simptom al epuizării cronice

Pentru multe mame, zilele curg fără pauze. „Ele duc greul casnic, îngrijesc copii, gestionează emoțiile tuturor și rareori primesc ajutor constant. Sistemul nervos rămâne permanent activ, fără momente reale de descărcare. În aceste condiții, reacțiile de furie nu sunt lipsă de iubire, ci semne ale unui corp și ale unei minți suprasolicitate”, explică psihologul.

Ceea ce femeia din postarea de pe grup numește „accese de furie” sunt, de fapt, momente de colaps emoțional, când creierul nu mai poate regla stresul acumulat. Burnoutul parental apare, spune Oana Doruș, „atunci când responsabilitățile devin mai mari decât resursele. Se manifestă prin iritabilitate, pierderea răbdării, insomnie, senzația că nu mai poți oferi nimic. La nivel psihologic, oboseala cronică reduce capacitatea de reglare emoțională; fiziologic, corpul rămâne blocat în reacția de stres. În astfel de momente, o provocare minoră: o jucărie spartă, o ceartă între frați, poate declanșa o reacție disproporționată”.

Vinovăția după furtună

După un episod de furie, apare vinovăția. „Această vinovăție poate fi un punct de pornire spre schimbare, dar doar dacă se transformă în înțelegere, nu în autocritică”, precizează psihologul. În lipsa acestei transformări, rușinea și autoculpabilizarea adâncesc blocajul emoțional.

Copiii resimt intens izbucnirile părinților. „Ei trăiesc furia ca teamă, însă relația se poate repara. Scuzele sincere, însoțite de afecțiune și explicații simple – ‘m-am enervat prea tare, nu e vina ta, te iubesc’: restabilesc siguranța”, spune Oana Doruș. Însă avertizează că: „Scuzele nu refac resursele epuizate. Atâta timp cât oboseala, izolarea și presiunea rămân neschimbate, furia va reveni, pentru că nu am atins cauzele ei de fond.”

Mulți părinți pare că-și impun standarde imposibile. „A crede că un părinte nu ar trebui să se enerveze niciodată este nerealist. Furia este o emoție normală. Important este cum o recunoști și ce faci după. Uneori, soluția nu ține doar de tehnici de respirație sau planificare, ci de refacerea rețelei de sprijin.”

În spatele fiecărei izbucniri stă o lipsă de resurse: de somn, de timp, de sprijin. De altfel, psihologul subliniază că „sprijinul poate lua mai multe forme. Poate fi concret, printr-o vecină care stă o oră cu copiii sau o rudă care aduce o masă gătită. Poate fi emoțional, printr-o prietenă care ascultă fără judecată, printr-un partener care participă la sarcinile zilnice, nu doar le „ajută”.

Pe termen lung, prevenția se construiește din micile ancore zilnice: pauze, respirație, reîncărcare. Însă e nevoie și de solidaritate comunitară. „Unele comunități de părinți organizează întâlniri sau schimburi de îngrijire, oferind un timp de respiro fiecărui adult. Școala, grădinița sau alte spații frecventate de copii pot deveni și ele puncte de sprijin, dacă părinții învață să colaboreze și să vorbească deschis despre limitele lor”, lămurește specialista.

Iar când pragul de epuizare e atins, intervenția unui specialist poate fi salvatoare. „Psihologul poate fi sprijinul profesionist care ajută la reglarea emoțională, la înțelegerea furiei și la reconstruirea echilibrului interior”, subliniază Oana Doruș.

„Avem nevoie să reconstruim „satul” în jurul familiilor. Nu doar prin politici publice sau concedii parentale mai flexibile, ci prin solidaritate între părinți, vecini, prieteni. Un părinte echilibrat nu este acela care nu greșește, ci acela care are cu cine împărți greul. Furia nu dispare prin perfecționism, ci prin sprijin, odihnă și relații care oferă siguranță”, semnalează psihologul.

Voci din comunitate

În fine, mărturia mamei epuizate a stârnit numeroase reacții empatice din partea altor femei aflate în situații similare.

„Muncesc opt ore și când ajung acasă sunt nervoasă, pentru că nu reușesc să duc lucrurile la bun sfârșit. Ea vrea mereu să ne jucăm, iar dacă nu stai de ea, face dezastru. La nervi trântesc, busesc, fac ca toate alea. Eu te înțeleg perfect și nici eu nu știu cum să fac să nu mai fiu așa”, a spus cineva.

O altă femeie observă mecanismul din spatele furiei: „Tu știi că o mamă bună trebuie să fie într-un fel anume, dar realitatea, cu oboseală, lipsa sprijinului și singurătatea, nu se potrivește cu imaginea ideală. Furia e încercarea disperată de a reapărea ca femeie. Ai fost doar mamă timp de trei ani, iar tot ce erai ca ființă liberă a fost împins în spate. Când iese la suprafață, o face cu forța furiei.”

Alte comentarii oferă soluții practice sau mici sugestii de respiro: „Ai grijă de rezervorul interior și nu-l lăsa să ajungă pe zero.” „Caută pe cineva care să stea cu copiii, ca să poți ieși o oră la un film.” „Copiii nu au nevoie de o mamă perfectă, ci de o mamă calmă și prezentă.”

 „Organizează-ți ziua și fii blândă cu tine. Copiii cresc repede. Curățenia poate aștepta. Copilăria lor, nu”, a mai scris cineva.