Rețeta celor mai gustoși mititei: preparatul delicios de care nu se mai săturau românii acum un secol. Ce se pune în carne

0
Publicat:

Rețeta celor mai gustoși mititei de la Caru cu bere care au înnebunit Micul Paris, la începutul anilor 1900, a fost dezvăluită de jurnalistul Cătălin Oprișan la podcast-ul său. Iată rețeta preparatului delicios de acum un secol.

Secretul preparatului gustos, căruia i se dusese vestea chiar și peste hotare, a fost dezvăluit într-o scrisoare de unul dintre cei mai iscusiți bucătari ai cârciumii.

Cei mai gustoși mici FOTO Adevărul

Un  ofițer de la acea vreme a cerut rețeta pentru soția sa. Cum nu putea să-l refuze, acesta a explicat pe larg modul de preparare, dar și mici secrete care dădeaua savoarea unică preparatului.

Iată rețeta după care se făcea unul dintre cele mai iubite preparate din România, așa cum apare în scrisoarea trimisă de bucătar.

“Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor.

Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne", se arată în scrisoarea trimisă de bucătar.

Ce condimente se folosesc

Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne condimente după cum urmează:

8 grame de piper proaspăt pisat mărunt

12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt

4 grame de enibahar pisat mărunt

2 grame de coriandru pisat mărunt

2 grame de chimion turcesc pisat mărunt

1 gram de anis stelat pisat mărunt

8 grame de bicarbonat de sodiu

1 linguriţă de zeamă de lămâie

1 lingură de untdelemn

1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

 La cantităţi mai mari de cinci kilograme se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.

Cât trebuie să stea la rece

În continuare, compoziția se frământă timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, în afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin.

"Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar( n.r: la frigider) o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas", a povestit Cătălin Oprișan din scrisoarea bucătarului.

Se prăjesc pe jar iute

"Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas. Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi îmmuia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca să prindă o crustă rumenă de jur împrejur”, se arăta în scrisoarea bucătarului de la Caru cu bere.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova