Prăjitură de post cu bulion şi gem. Reţetă de te lingi pe degete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prăjitură de post cu bulion şi gem (reţeta) FOTO Arhiva Adevărul

Pentru a obţine un delicios desert, cu care poţi impresiona gurmanzii, nu ai nevoie de ingrediente sofisticate. Un exemplu este prăjitura de post cu bulion şi gem, reţeta ştiută ca prăjitura „Casnica“ de bunicile şi de mamele care făceau minuni din nimic pe vremea comunismului, când nu găseai de niciunele.

Prăjitura de post cu bulion şi gem a fost readusă în atenţia tuturor, dar mai ales a nostalgicilor, de un concurent în cadrul emisiunii „MasterChef“ de anul trecut, în luna martie. La acel moment, Dorin Stan a fost aplaudat de chefii Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea pentru desertul simplu şi aromat care le-a amintit de copilăria trăită în comunism.

Prăjitură de post cu bulion şi gem (reţeta): Ingrediente pentru foi

15 linguri de ulei
15 linguri suc de roşii/bulion
5 linguri de zahăr
500 g de făină
1/2 linguriţă  de bicarbonat
esenţă de rom
sare

Prăjitură de post cu bulion şi gem (reţeta): Ingrediente pentru umplutură

1 l de apă
4 linguri de zahăr
200 g de griş
200 g de margarină
75 g nucă de cocos
zeama şi coaja de la o lămâie
400 g gem de prune cu miez de nucă
sare

Prăjitură de post cu bulion şi gem (reţeta): Mod de preparare

Foile: Se amestecă zahărul, uleiul, esenţa şi bulionul până se obţine o crema spumoasă peste care se adaugă treptat faina amestecată în prealabil cu bicarbonatul şi sarea. Coca elastică rezultată se porţionează în patru bucăţi egale. Fiecare bucată se întinde şi se coace pe dosul tăvii (pudrat cu făină), în cuptorul încins la temperatură medie. Pentru fiecare foaie, timpul de coacere este de şapte minute.

Crema: Se amestecă apa şi zahărul şi se pun la fiert împreună cu sarea şi coaja de lămâie. Când atinge punctul de fierbere puteţi să adăugaţi grişul în ploaie, amestecând continuu. După fierbere, cât timp crema este călduţă, se adaugă margarina şi zeama de lămâie şi se amestecă. Cand se răceşte complet, se adaugă nuca de cocos şi se omogenizează.

Asamblarea: Se pune prima foaie în tavă, peste care se adaugă ½ din cremă. Urmează foaia a doua, peste care se pune gemul. Se continuă cu o altă foaie, restul de cremă şi foaia finală. Se lasă la răcit câteva ore şi apoi se porţionează.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort