FOTO 31 de ilustraţii în 31 de farfurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hong Ki, artistă din Malaezia, a dat dovadă de multă creativitate şi talent în realizarea celor 31 de farfurii stilizate cu ajutorul legumelor şi sosurilor. Operele sale de artă au fost pictate una câte una în fiecare zii a lunii martie, iar moda şi peisajele din natură au fost principalele surse de inspiraţie alese de această tânără arhitectă.

Supranumită şi Red (roşu -n.r.), tânără din Malaezia a dat frâu liber inspiraţiei şi s-a jucat cu mâncarea în propriul univers culinar. A ales să sculpteze 31 de scene, imagini ce reflectă viaţa şi formele ei.

„Acum două săptămâni, mi-am ales o provocare: în fiecare zi a lunii martie, voi crea o lucrare şi o voi posta pe Instagram. Orice este posibil şi există doar două reguli pe care trebuie să le respect. Am voie să folosesc doar mâncare şi orice creaţie trebuie să încapă într-o farfurie obişnuită“, a scris Red pe blogul ei.

„Acest proiect culinar m-a ajutat să-mi depăşesc limitele, m-a forţat să creez ceva nou în fiecare zi. M-a învăţat să nu iau în serios tot ceea ce fac, dar să nu omit detalii şi să lucrez într-un spaţiu foarte mic“, a adăugat ea.

Cunoscută sub titlul de „artistul care iubeşte să picteze, dar nu cu pensula“, Hong Ki a fost apreciată de mass media, iar publicaţii importante precum „The Huffington Post“, „Daily Mail“ şi „Wall Street Journal“ i-au lăudat şi apreciat abilităţile.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”