Combinaţii de mâncare şi vinuri care te pot ajuta să-ţi impresionezi oaspeţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Somelierul Marina Samoilă explică regulile care ne-ar putea asigura succesul alegerii vinului potrivit în funcţie de tipul preparatului servit.

În general, dar mai ales în apropierea sărbătorilor, cei care se pregătesc să primească la masa de Crăciun rude şi prieteni se întreabă care este felul ideal în care se combină bunătăţile atent pregătite cu nenumăratele soiuri de vinuri care există pe piaţă. Deşi somelierii sunt de părere că asocierea dintre vin şi mâncare este în primul rând o chestiune de gust personal şi de percepţie, Marina Samoilă, somelier, spune că, în mare, se pot trasa două direcţii în asocierile gastronomice. Una dintre ele este aceea când vinul şi mâncarea au gusturi comune şi intensitate similară, mergând astfel perfect împreună, iar cealaltă, când au gusturi în antiteză, ceea ce le permite să se completeze şi să se pună reciproc în valoare. Cert este că cei care vor să-şi surprindă cât mai plăcut oaspeţii pot combina cu încredere vinul şi mâncarea în următoarele moduri:

  • Vinul alb, tânăr, proaspăt, cu aciditate medie spre ridicată şi sec se potriveşte cel mai bine cu peştele alb slab, carnea albă slabă, fructele de mare, brânzeturile proaspete. De exemplu, Pinot Grigio şi Feteasca regală merg combinate cu păstrăv, biban sau cod. Rieslingul merge cu carne albă – pui, curcan, dar şi cu mozzarella sau telemea proaspătă.
  • Vinurile albe complexe, cu consistenţă şi corp mai structurat, aşa cum e Chardonnay-ul baricat, merg foarte bine cu pastele cu sos de brânză şi cu puiul cu sos de smântână cu ciuperci.
  • Vinurile albe foarte aromate, cum ar fi Muscatul Ottonel, pot fi savurate alături de deserturi uşor îndulcite, aşa cum e plăcinta cu brânză sărată – celebrele poale-n brâu moldoveneşti, dar şi de brânzeturile proasptete sau de peştele sau carnea cu sosuri uşor picante.   
  • În cazul vinurilor roze poate fi aplicată aceeaşi regulă ca pentru vinurile albe seci: ele merg alături de fructele de mare şi peşte. Dacă sunt mai consistente, se potrivesc foarte bine şi cu carnea roşie foarte slabă, gătită pe grătar. În cazul în care ele fac parte din registrul vinurilor mai dulci, poate fi încercată formula dulce – iute, cu precauţie însă, pentru că echilibrul este foarte important.
  • Vinurile roşii se potrivesc cu multe tipuri de preparate, de la mezeluri, la brânzeturi proaspete şi maturate, de la carne roşie, la deserturi. Pinot Noir-ul merge foarte bine cu mâncărurile mai uşoare, cum ar fi pastele cu sos de roşii, pizza Margherita, fructele de mare cu sos de roşii. Feteasca Neagră, fiind mult mai consistentă, se combină cu brânză maturată, carne de porc sau sarmale. Cabernetul Sauvignon sau Syrah, vinuri foarte corpolente, cu un nivel ridicat de tanin şi arome, se potrivesc cel mai bine cu carnea consistentă şi cu brânzeturile maturate, sărate şi uscate. Unele dintre cele mai potrivite categorii de alimente pentru aceste vinuri sunt: vita, raţa, vânatul – cu sau fără pene – parmezanul.
  • Spumantele sunt recomandate la începutul mesei, pentru că bulele de dioxid de carbon deschid papilele gustative şi astfel gusturile şi texturile preparatelor şi ale vinurilor care urmează sunt simţite mult mai bine. În plus, aciditatea activează sucurile gastrice şi deschide apetitul. Aşadar, aperitivele merg perfect cu acest tip de vin, dar tot un spumant este indicat şi la încheierea mesei, alături de un desert cu cremă de vanilie şi fructe, de exemplu.

„Unul dintre cele mai spectaculoase pairinguri ar fi vinul de desert (foarte dulce) cu foie gras (amar) sau cu brânză cu mucegai albastru, dar şi cu tonul sau somonul, care au carne consistentă şi nivel ridicat de grăsime”, completează somelierul.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”