Cea mai bună mâncare de peşte: saramură pentru Buna Vestire
0Un bun prilej de introspecţie, postul este, totodată, o ocazia de a vă testa imaginaţia. Cel puţin pe tărâm culinar. De săbătoarea Bunei Vestiri, când credincioşilor le este permis să mănânce peşte, combinaţiile devin încă şi mai numeroase şi savuroase. Saramură de crap, peşte tăvălit prin mălai şi prăjit sau salată cu somon afumat? Posibilităţile sunt nenumărate. Dar înainte sau după masă nu uitaţi să mulţumiţi pentru toate binecuvântările.
Buna Vestire, una dintre marile sărbători creştine, este sărbătorită în fiecare an pe 25 martie. În această zi, Fecioara Maria a primit de la îngerul Gabriel vestea că va avea un fiu, pe Mântuitorul Isus. Celebrată la început de primăvară, Buna Vestire este una dintre puţinele zile din Postul Paştelui în care este permis consumul de proteină animală.
Peştele poate fi pregătit în fel şi chip, de la feluri sofisticate la preparate simple. Popoarele de lângă mare ştiu, instinctual, că variantele simple sunt şi cele mai gustoase. În piaţa de peşte din Istanbul - unde se-ntâmplă zilnic un adevărat spectacol - cu tarabagii ce-şi strigă marfa şi o feresc de pescăruşi şi de pisici hoaţe - veţi putea mânca un minunat sandviş cu macrou. Peştele, abia scos din mare, e rumenit pe o tablă încinsă şi pus într-o chiflă cu multe verdeţuri (inclusiv frunze de ridichi) şi lămâie.
Sau dacă paşii vă poartă, uşor consumerist, spre vreun hipermarket, puteţi prepara un tartar de somon afumat. Genial în simplitatea lui este peştele tăvălit prin mălai (guvizi, hamsii, păstrav), prăjit şi mâncat cu teribilul mujdei.
Dar poate pentru noi cea mai reprezentativă mâncare de peşte este saramura. Nu suntem un popor mediteranean, iar bărcile pescarilor nu se întorc zilnic încărcate cu tot soiul de peşti numai buni de „îmbălsămat“ în ierburi aromatice şi ulei de măsline. Dar nici nu suntem lipsiţi de râuri, lacuri şi bălţi, aşa că peştele de apă dulce e din belşug.
Preparatul acesta „exprimă sărăcie şi grabă: nu tu oale, nu tu uleiuri sau smântânuri fine, poate că nici timp să nu prea fi fost destul pe vremea haiducilor Calafatului, doar ciuşchi (ardei iuţi – n.r.) de la vecinii bulgari şi verdeaţă dintr-o grădiniţă dintre stufuri“, scria despre saramură regretatul Radu Anton Roman în volumul „Bucate, vinuri şi obieiuri româneşti“.
Crap, biban, somn sau caras, toate sunt potrivite pentru saramură, dar crapul e cel mai potrivit dintre toate. La origine, pe o tablă încinsă, pusă pe jar, se punea un strat de sare, iar peste sare se puneau peştii (necurăţaţi de solzi şi piele, ci doar de măruntaie). Se lăsau câte 2-3 minute pe fiecare parte şi se întorceau de 3-4 ori. Astăzi, metoda aceasta a fost înlocuită cu clasicul grătar.
Peştii fripţi sepun apoi într-o „zamă“ cu roşii coapte şi ardei copţi, verdeţuri tocate (pătrunjel, de obicei) şi ardei iute, unde sunt lăsaţi apoi câteva minute, să-şi tragă toate aromele.
Saramura fără mămăligă şi mujdei e neterminată pe meleagurile acestea, deşi mujdeiul e un cuvant care nu vine, cum probabil v-aţi aştepta, din Orient, ci din simandicoasa Franţă (mousse d’ail – spumă de usturoi).
Aşa să vă fie Buna Vestire!