Ce este şi cum se prepară malasolca, reţeta cu peşte a lipovenilor. I-a marcat copilăria lui Ivan Patzaichin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malasolca, o mâncare din Delta Dunării FOTO Shutterstock

Postul Crăciunului este al doilea mare post din an, cu o lungime de 40 de zile, de aceea este o provocare chiar şi pentru mai „antrenaţi“. Faptul că are dezlegări la peşte în fiecare weekend îl face, însă, mai puţin dificil. Pe lângă preparate clasice precum borş, icre şi peşte prăjit, malasolca, o veche reţetă a lipovenilor din Delta Dunării, trebuie încercată măcăr o dată în viaţă.

Malasolca este mâncarea de suflet a lui Ivan Patzaichin, preparatul care îi aminteşte şi acum de copilăria sa petrecută la Mila 23, după cum amărturisit fostul campion. De altfel, preparatul se regăseşte în meniul restaurantului său din Bucureşti, alături de alte mâncăruri tradiţionale ale lipovenilor: picancă, storceag şi scordolea.

Ca multe alte preparate din lumea întreagă şi mâncărurile lipoveneşti s-au născut din ceea ce oferea natura. Evident, era bogăţie de peşte. Însă localnicii, majoritatea pescari, primeau puţin peşte din captura zilei, ales în anii comunismului, când erau obligaţi să îndeplinească planul şi să predea aproape totul la cherhanale.

Alături de peşte, mai aveau la dispoziţie pentru mâncare câteva legume cultivate în grădină, iar de multe ori masa se prepara seara, într-un ceaun uriaş, pentru toată familia. Malasolca este unul dintre aceste preparate, foarte simplu, dar extraordinar de gustos, perfect pentru o zi de post cu dezlegare la peşte.

Află aici ce specie este cea mai bună pentru această mâncare şi care e reţeta tradiţiobală de malasolca.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate