Cum arată cel mai scump Duster din Europa. A fost transformat de o companie din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modelul modificat are două ţevi de eşapament şi 150 de cai-putere FOTO: Carpoint

Carpoint, o companie din Germania specializată în modificări spectaculoase de automobile, vinde pe site-ul său zeci de modele modificate ale producătorului Dacia, iar cel mai scump autoturism vândut este un Duster.

În România, cel mai scump Duster ajunge cu dotări suplimentare în jurul sumei de 23.000 de euro. Cel mai scump Duster din Europa este vândut însă pe site-ul companiei germane Carpoint. Automobilul, ce poartă numele Duster Prestige Carpoint Edition, a fost modificat spectaculos în Germania şi se vinde într- ediţie limitată, costând 28.490 euro.

Modelul Duster transformat de nemţi şi oferit la vânzare este pe benzină, are cutie automată, motor de 1.332 cmc şi 150 cai-putere.

Vehiculul are culoarea Arizona Orange, printre dotările sale numărându-se climatizarea automată, geamuri electrică, cameră multi-view, cameră video pentru marşarier, scaune încălzite şi senzor de lumină. Ediţia Carpoint a modelului Duster include printre altele jante din aliaj de 19 inchi, sistem de evacuare cu două ţevi de eşapament, antenă tip rechin şi praguri din oţel inoxidabil.

Mai trebuie spus că pe site-ul web al companiei germane Carpoint sunt la vânzare 62 de autoturisme Dacia, cel mai ieftin model fiind o Dacie Sandero vândută cu 4.490 euro.

Firma Carpoint a fost înfiinţată în 2007 şi are sediul în oraşul Neukirchen-Vluyn, aflat în Vestul Germaniei.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Nemţii de la Prior Design transformă Dacia Duster într-un răpitor feroce FOTO

Cât costă cel mai scump Duster Pick-Up. A fost transformat spectaculos de o firmă germană EXCLUSIV

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG