Articol publicitar

3 sfaturi folositoare pentru şoferi pe timp de iarnă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anotimpul rece îşi face din ce în ce mai simţită prezenţa, aşa că nu trebuie să mai amânăm pregătirea autoturismului pentru iarnă. Ninsoarea de săptămâna trecută a luat prin surprindere foarte mulţi şoferi români, tocmai de aceea, în articolul de astăzi veţi afla 3 sfaturi utile oricărei persoane care obişnuieşte să circule cu maşina pe zăpadă.

  • Adoptă un stil de condus precaut şi eficient

Înainte de toate, trebuie să ne adapătăm stilul de condus la noile condiţii climaterice. Uită de frânările bruşte şi de demarările în trombă, încearcă să mergi cât mai încet pentru a putea fi atent la mişcările celorlalţi participanţi la trafic. Conform experţilor, condusul agresiv este considerat ca fiind unul din principalii factori din cauza căruia se produc accidente auto.

Tot la acest capitol amintim şi folosirea frânei de motor, care îşi dovedeşte eficienţa atunci când vrem să încetinim fără să derapăm sau atunci când coborâm o pantă. Pentru a folosi frâna de motor tot ce trebuie să faceţi este să schimbaţi treptele de viteză în sens descrescător.

  • Accesorizează-ţi corespunzător autoturismul

Iarna e bine să ţii cu tine orice crezi că ţi-ar putea folosi şi nu ai avea de unde să faci rost într-o perioadă scurtă de timp. Printre accesoriile pe care le recomanăm amintim: lopata de zăpadă, şufa de tractare,  trusă de prim ajutor completă, cabluri de pornire pentru baterie, recletă pentru geamuri şi lanţuri pentru roţi.

Dacă pleci la drum lung pe vreme neprielnică, ia cu tine pături izotermice, raţii de hrană şi apă. Din păcate există posibilitatea ca autorităţile să fie la fel de surprinse ca şi tine de primii fulgi de nea, fapt pentru care aceştia vor ajunge foarte greu, într-o eventuală situaţie de criză.

Spre deosebire de toate celelalte tipuri de anvelope, cauciucurile de iarnă nu reprezintă un moft, ci o necesitate. Conform Ordonanţei Guvernului nr. 5/2011 acestea sunt obligatorii de fiecare dată când se circulă pe drumuri publice, acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Chiar dacă pot fi folosite tot timpul anului, acest lucru nu este indicat deoarece compoziţia materialului din care sunt construite le fac să devină prea moi în sezonul cald, cauzând astfel uzura prematură.

La fel ca celelalte anvelope, cauciucurile de iarnă de clasifică în mai multe subcategorii, fie în funcţie de caracteristicile pe care le au (lăţimea, raportul dintre înălţimea şi lăţimea secţiunii pneului, diametrul, indicatorul de viteză), fie în funcţie de automobilele cărora sunt destinate (cargo, 4x4). De asemenea, trebuie reţinut faptul că amenda pentru şoferii care nu şi-au achiziţionat cauciucuri de iarnă poate ajunge până la 1800 de lei, iar poliţistul vă va reţine şi certificatul de înmatriculare al maşinii.

Magazinul de anvelope Ityres încurajează adoptarea unei atitudini precaute în faţa capriciilor vremii, cu atât mai mult cu cât, şofer fiind, eşti responsabil de integritatea fizică a ta, a pasagerilor, a pietonilor şi a oricărui participant la trafic.

Pentru a caută cauciucuri de iarnă pentru autoturismul dumneavoastră accesaţi portalul www.ityres.ro şi folosiţi motorul de căutare pentru a găsi exact ceea ce vă doriţi. Orice comandă plasată pe site-ul nostru beneficiază de transport gratuit.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG