Alpine Coaster unic în România. Iubitorii de adrenalină vor avea trasee printre copaci și tuneluri pe sub pământ VIDEO

0
Publicat:

Un Alpine Coaster, unicat în țară, va fi construit în Parcul de Aventură „EscapeLand” din Pădurea Gârboavele, aflată la 15 kilometri de orașul Galați. Instalația va avea trasee printre copaci și prin tuneluri amenajate pe sub pământ. 

Două instalații alpine coaster vor fi montate în Parcul de Aventură Galați FOTO: Consiliul Județean

Pe lângă traseele de aventură și tiroliene, autoritățile vor amenaja în Parcul de Aventură „EscapeLand” un bob suspendat, instalație tip Alpine Coaster, unicată în țară, o atracție spectaculoasă în materie de adrenalină, distracție și relaxare în aer liber.

„Vom amenaja două piste de bob suspendat, cu o lungime totală de peste 1,5 kilometri. Înălțimea maximă a celor două piste va fi de aproximativ 42 de metri. Se va pune accent pe adrenalină și distracție, deoarece instalațiile vor fi prevăzute cu multe curbe, precum și cu trasee printre copaci și prin tuneluri amenajate pe sub pământ”, a anunțat Costel Fotea, preșdintele CJ Galați.

Mai mult, una dintre instalațiile de tip alpine coaster va fi unicat în țară, sistemul de frânare fiind gravitațional, susțin autoritățile.

„De asemenea, vom amenaja și două piste de biciclete, pentru profesioniști și amatori, cu o lungime de aproape șapte kilometri. Și pentru cei mici pregătim ceva special. Vom amenaja un loc de joacă cu un turn hexagonal, tobogane de coborât din turn și leagăne”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

Totul în cadrul unui amplu proiect de extindere a zonei de agrement din Parcul Aventură. Valoarea estimată a investiției este de 15,3 milioane de lei (TVA inclus), fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați. 

În acest moment, se lucrează la pregătirea documentației pentru lansarea procedurilor de achiziție publică.

Cum ajungi în parcul de aventură EscapeLand

La doar 15 kilometri de oraşul Galaţi, în inima pădurii Gârboavele, a fost amenajat parcul de aventură EscapeLand, o zonă de agrement spectaculoasă, întinsă pe o suprafață de peste opt hectare.

Pentru a ajunge în parcul de aventură, turiștii trebuie să iasă din orașul Galați pe DN26 până la intersecția cu DN 24 D. Distanța se parcurge în aproximativ zece minute.

Parcul de Aventură se află în pădurea Gârboavele FOTO: CJ Galați

Complexul de agrement din pădurea Gârboavele este singurul de acest tip din județul Galați și are 15 trasee de diferite dificultăți destinate atât copiilor, cât și adulților iubitori de adrenalină, precum și tiroliene spectaculoase, una de 150 metri și alta de 180 metri. 

Inaugurarea parcului a avut loc în luna mai 2023. 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort