Video Zbor ratat și bagaje suspecte: Horia Colibășanu a pornit cu stângul în expediţia Nanga Parbat

0
Publicat:

Alpinistul Horia Colibăşanu a plecat vineri, 6 iunie, în expediţia spre cucerirea vârfului Nanga Parbat cu o mică aventură în Aeroportul Timişoara, unde a ratat plecarea cu avionul.

Alpinistul Horia Colibășanu Foto: Horia Colibășanu/Facebook

Alpinistul timișorean a pierdut zborul spre Bucureşti, după ce compania Tarom a omis să anunţe o parte dintre pasageri că a fost schimbată ora decolării. 

Sunt gata de plecare în expediţia Nanga Parbat. Cu o mică schimbare de plan. Aveam zbor spre Bucureşti cu Tarom, programat la ora 9, dar compania a omis să anunţe o parte dintre pasageri, inclusiv pe noi, că ora zborului s-a modificat pentru 8:10. Evident, am pierdut avionul. Povestea ar fi aproape amuzantă, dacă n-am fi fost în contratimp cu legătura către Istanbul şi apoi Islamabad”, a scris Horia Colibăşanu pe Facebook.

Mai mult, bagajele alpinistului au stârnit suspiciunea poliţiştilor de frontieră din aeroport, care au alertat securitatea. 

Ne-am plimbat de vreo două ori între terminalul vechi şi cel nou al aeroportului din Timişoara, am lăsat bagajele într-un loc unde... nu era nimeni, nici măcar un ghişeu de check-in. După ce am aflat că nu mai zburăm, ne-am întors la bagaje şi i-am găsit pe poliţiştii de frontieră lângă ele. Au alertat securitatea, bagajele deveniseră suspecte, erau pe ducă toate, corturile mele, expediţia se termina nu din cauză că am pierdut avionul, ci pentru că nu mai am echipament. Mi se pare interesant că mă duc într-o zonă cu talibani, cu atentate teroriste, acum o săptămână, la 100 de km se trăgea cu rachete, şi era să îmi fie «dezamorsate» bagajele în Timişoara”, a mai spus acesta.

În cele din urmă polițiștii au înțeles situația. „Tot timpul trebuie să fie o problemă în expediţie mai devreme decât te aştepţi. Am avut noroc. Poliţiştii au fost foarte înţelegători, ne-au legitimat, au înţeles situaţia şi ne-au urat o zi bună... sau ce a mai rămas din ea. La 8 dimineaţa e o chestie să ţi se strice puţin ziua”, a mai adăugat el.

În cele din urmă, Colibăşanu a plecat cu o maşină spre Bucureşti, în speranţa că va prinde zborul spre Istanbul.

Dar nu ne lăsăm. Ne urcăm în maşină şi pornim pe autostradă spre Bucureşti. Avem o şansă să prindem legătura mai departe. Şi da, va fi o adevărată cursă până la aeroportul din Bucureşti. Asta e, aventura e abia la început!”, a mai povestit Colibăşanu, pe Facebook.

A ajuns pe patru dintre cei mai periculoşi cinci munţi din lume

Alpinistul Horia Colibăşanu a pornit într-o expediţie spre Nanga Parbat (8.125 metri), al nouălea vârf ca înălţime din lume şi al doilea din Pakistan. Obiectivul lui Colibăşanu este de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. Până acum, alpinistul timișorean a cucerit 10 optmiari.

Alpinistul român revine în Pakistan pentru a încerca ascensiunea celui de-al treilea optmiar din regiune, după ce a cucerit K2 (8.611 m) în 2004 şi Broad Peak (8.051 m) în 2023 - ambele situate în lanţul Karakorum.

Nanga Parbat, supranumit „Regele munţilor” sau „Muntele Golaş”, este cel mai vestic vârf al lanţului Himalaya. Expediţia lui Horia Colibăşanu continuă seria ascensiunilor de mare altitudine fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.

Alpinistul, care are la activ 25 de expediţii internaţionale, este singurul român care a ajuns pe patru dintre cei mai periculoşi cinci munţi din lume - K2, Annapurna, Dhaulagiri şi Kangchenjunga - fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.Zbor ratat și bagaje suspecte: Horia Colibășanu,

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani