Wimbledon, zguduit înainte de start: Finalistul din 2022 s-a retras de pe tablou

0
Publicat:

Nick Kyrgios a anunţat că nu va participa la actuala ediţie a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon (3-16 iulie), în care a fost finalist anul trecut, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte.

Nick Kyrgios

"Sunt foarte trist că trebuie să renunţ la Wimbledon în acest an", a scris Kyrgios, ocupantul locului 33 în clasamentul ATP, într-o postare pe Instagram, înainte startului competiţiei de la All England Club.

Jucătorul australian, în vârstă de 28 de ani, a precizat că a resimţit dureri la încheietura mâinii săptămâna trecută la Mallorca (Spania), unde s-a pregătit pentru revenirea pe teren, iar medicii au stabilit că este vorba de o o ruptură de ligament.

"Am încercat totul pentru a putea juca şi sunt dezamăgit să spun că nu am avut suficient timp pentru a rezolva această problemă înainte de Wimbledon", a adăugat el.

Australianul, care a pierdut anul trecut finala în faţa sârbului Novak Djokovici, urma sa joace luni meciul din primul tur împotriva belgianului David Goffin. El va fi înlocuit pe tabloul principal cu un jucător venit din calificări.

Operat la genunchiul stâng în ianuarie, Kyrgios a disputat un singur meci în acest sezon, luna trecută la Stuttgart, unde a fost învins în primul tur de chinezul Wu Yibing.

Înscris săptămâna trecută la turneul pe iarbă de la Mallorca, unul dintre evenimentele de pregătire pentru Wimbledon, Kyrgios a optat pentru prudenţă şi s-a retras de pe tablou înaintea startului competiţiei. Cu o săptămână mai devreme, el renunţase, de asemenea, la turneul de la Halle (Germania).

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute